Proteste împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Băimărenii se alătură iniţiativei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestul va avea loc duminică, 1 septembrie Foto: Mediafax

Baia Mare este unul din oraşele în care va avea loc un protest împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Invitaţia a fost făcută pe facebook, unde peste 100 de băimăreni şi-au anunţat deja prezenţa.


La doar câteva minute de la publicarea anunţului pe site-ul de socializare, peste 100 de băimăreni şi-au confirmat prezenţa la protestul ce va avea loc duminică, 1 septembrie, la Statuia Ostaşului Român de la ora 17.00. Astfel Baia Mare se alătură mai multor oraşe precum Bucureşti, Timişoara, Cluj, Arad, Târgu Mureş sau Iaşi. 

În mesajul postat pe pagina de socializare se arată: E oficial! Guvernul trimite România la execuţie prin cianurare. S-a decis începerea proiectului minier de la Roşia Montană. Legea specială propusă de guvern stipulează asltfel că pentru proiectul propus la Roşia Montană compania nu mai trebuie să respecte nici o lege, statul român acordând toate derogările necesare şi obligându-se să dea toate avizele pentru începerea proiectului în afară tuturor procedurilor legale în vigoare. 1 septembrie 2013 este declarată Zi de luptă împotriva cianurii şi fracturării!”.

Mai mult, organizatorii spun că proteste similare vor avea loc şi în capitale europene ca Bruxelles sau Viena. 

Ce prevede proiectul Roşia Montană

Guvernul României a aprobat legea care permite exploatarea la Roşia Montană şi o trimite Parlamentului spre adoptare.

"Guvernul a aprobat acest proiect de lege care, potrivit procedurii, va trebui adoptat de Parlament. Principalele măsuri propuse în proiectul de lege sunt: Aprobarea Acordului privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montana; potrivit acestui acord, acţionarul majoritar al RMGC va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC; participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%.

Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4 % în cazul celorlalte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură. De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să  asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană", se arată în comunicatul trimis de Guvernul României.

Interesant este că în “Cele 15 propuneri ale USL pentru guvernare”, la punctul 8, se află chiar “Respingerea proiectului Roşia Montană”.

Protest la Timişoara împotriva proiectului minier de la Roşia Montană

Miting la Constanţa împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet