Proiectele CJ Maramureş pentru 2015. Spitalul Judeţean şi drumul Baia Sprie-Bârsana, finalizate. Casa Petofi şi Castelul Pocol, noutăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectele CJ Maramures pentru anul 2015 FOTO:Dragos Hojda/Adevarul

Anul 2015 ar trebui să aducă pentru Consiliul Judeţean Maramureş finalizarea unor proiecte extrem de importante pentru acest judeţ, două dintre ele fiind Spitalul Judeţean şi drumul Baia Sprie-Bârsana.

Unul din obiectivele importante ale Consiliului Judeţean Maramureş pentru 2015 este finalizarea proiectelor mari începute în anii precedenţi şi demararea, în paralel a altor proiecte noi.

Primele patru proiecte au termene de finalizare în acest an. Este vorba despre Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş, drumul Baia Sprie – Bârsana (la acest proiect în 8 octombrie 2014 a avut loc predarea-primirea amplasamentului şi a bornelor de reper pentru lucrările rămase de executat în cadrul proiectului „Reabilitare traseu de drum judeţean Baia Sprie (DN 18) – Cavnic (DJ 184) – Ocna Şugatag (DJ 109 F) – Călineşti (DJ 185) – Bârsana (DJ 185).”  În aceeaşi zi a fost emis şi ordinul de începere a lucrărilor. Firma câştigătoare a licitaţiei pentru efectuarea lucrărilor rămase de executat este S.C. Diferit SRL Cluj-Napoca, iar valoarea contractului de lucrări, având nr. 6651 din 23.09.2014, este de 79.058.183,19 lei fără TVA), reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare (termen de finalizare - luna aprilie 20914, cu prelungire), respectiv Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord. 

Trebuie spus că la proiectul cu bisericile s-a prelungit contractul cu Ministerul Dezvoltării până la finele anului 2015. Multe dintre Centrele de Informare Turistică sunt finalizate şi amplasate. Lucrările efectuate de firma constructoare S.C. Technocer S.R.L au fost întârziate (la lotul I) din cauza contestaţiilor făcute de una din firmele participante la licitaţie. 

Proiectele noi pentru acest an sunt cele legate de Economia socială – Responsabilitate socială de la Nord la sud” (Consiliul Judeţean Maramureş anunţă lansarea proiectului POSDRU/168/6.1/S/144855 „Economia socială – Responsabilitate socială de la Nord la sud”,  Ocna Şugatag). Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. 

Economia socială contribuie la consolidarea coeziunii sociale, dezvoltarea comunităţii locale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile în activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile comunităţii. Structurile de economie socială asigură cadrul legal dezvoltării/valorificării competenţelor de tip know-how constituind în consecinţă o precondiţie a incluziunii sociale. 

Proiectul vizează dezvoltarea activităţilor de economie socială în vederea creşterii calităţii vieţii pentru 50 de tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, 200 de femei aflate în situaţii de risc, 100 de familii care au mai mult de 2 copii, 100 de familii monoparentale şi 250 de persoane de etnie romă. 

Beneficiul direct al implementării proiectului este dat de înfiinţarea locurilor de muncă şi angajarea beneficiarilor în cadrul celor 14 structuri de economie socială dezvoltate: crearea a 55 de noi locuri de muncă, din care cel puţin 40 vor fi rezervate grupului ţintă. Proiectul beneficiază de un impact multiregional, punând accentul pe transferul de produse tradiţionale din zona rurală spre cea urbană, de la nord spre sud. Prin activităţile dezvoltate se urmăreşte integrarea specificului local pe piaţa muncii, aspect ce va aduce plus valoare structurilor de economie socială, prin intermediul cărora dorim să creăm căi de comunicare între nord şi sud, valorificând tradiţiile într-o lume modernă. 

Pe termen lung se urmăreşte implementarea unui model de bune practici în ceea ce priveşte sprijinirea grupurilor vulnerabile, promovarea responsabilităţii sociale şi facilitarea îmbătrânirii active. 

Casa Petofi este al doilea proiect nou adus în discuţie de CJ Maramureş pentru acest an. Consiliul Judeţean Maramureş şi Agenţia pentru Management Energetic Maramureş derulează proiectul : ’’Centrul Educaţional Demonstrativ pentru Energie Durabilă – Centrul EDED’’, cod proiect HUSKROUA/ 1001/104, finanţat prin Programul Operaţional Comun de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia – România - Ucraina 2007-2013, , alături de partenerii săi ucraineni : organizaţie non-profit : Centrul pentru Iniţiative Europene, Uzhhorod şi Şcoala pentru Limbi Străine, nr. 5 din Uzhhorod.

Prin acest proiect, Consiliul Judeţean Maramureş, alături de partenerii săi vizează crearea a două centre, unul in Baia Mare, celălalt in Uzhhorod, dedicate educaţiei in domeniul eficienţei energetice şi surselor regenerabile de energie, unde elevi şi profesori, dar şi comunitatea pot sa înveţe, pot să se informeze, dar şi să se formeze pentru a reduce risipa de energie, să afle concepte noi şi folositoare precum: locuinţele neutre din punct de vedere al  consumului energetic,etc. 

Cele două centre vor beneficia de echipamente şi instalaţii profesionale care vor oferi tuturor oportunitatea de a se familiariza cu diverse surse regenerabile de energie, de a monitoriza şi ajusta consumul de energie şi în final pentru a înţelege beneficiile acestora, atât din punct de vedere economic cât şi pentru a proteja mediul înconjurător.

Castelul Pocol este al treilea proiect nou pe care CJ Maramureş doreşte să îl implementeze în acest an. Pe sitetul CJ maramureşenii votează pentru viitoarea destinaţie a acestui monument istoric. 

Citeste si: Proiecte de case mici. Bugetul pentru a avea o casă mică la cheie

Dâmboviţa: Două proiecte majore vor fi finalizate anul acesta. Este vorba de Palatul de la Potlogi şi Peştera Ialomiţei