Primarul care vrea să pună în oraş pavele din plastic nereciclabil: „Obţinerea este simplă, din acel plastic infestat care se toacă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş, are un proiect pentru folosirea plasticului rezultat din deşeuri nereciclabile la realizarea unor pavele. Primarul Mitru Leşe spune că este un model experimental.

Plasticul care poate fi reciclat, este preluat de firmele specializate în reciclarea materialelor. Unele categorii de plastic, însă, nu pot fi reciclate. „Plasticul curat se întoarce în circuit, pentru a fi reutlizat. Sticla, hârtia, la fel. Dar o sticlă de la ulei e aruncată la coşul de gunoi, nespălată. La fel, o sticlă de iaurt sau sana etc. Acestea nu se pot refolosi, dar noi am reuşit să facem din ele o pavelă pe care urmează să o omologăm. Obţinerea este simplă, acel plastic infestat, sau murdar, se toacă şi se extrudează într-o formă. Dalele obţinute vor putea folosi la aleile din parc sau unde sarcina utilă este mică, pentru că şi densitatea este destul de mică”, explică primarul Mitru Leşe. 

Deocamdată, primăria are un astfel de tocător achiziţionat la mâna a doua.

Modelul este luat din oraşele europene pe care le-a vizitat. „Am luat modele din oraşe din Olanda, dar am înţeles că aici nu putem face ce fac olandezii, pentru că e un grad de percepţie diferit, privind colectarea. Am zis că, dacă nu pot face ca şi olandezii, nu vreau nici să fac ca şi în ţările latine, aşa că prin 2009 am obţinut o finanţare şi am pornit acea colectare selectiv la sursă”, mai spune primarul, vorbind despre proiectul de succes prin care deşeurile sunt colectate selectiv şi reciclate peste 60%. Acest lucru a adus beneficii financiare importante administraţiei. Pentru fabricarea dalelor din plastic murdar, primarul pregăteşte un proiect prin care va cere finanţare din surse nerambursabile.

„În loc să plătim 4.500 de lei pe zi, pentru transport şi depozitare, acum se plătim numai un transport pe lună”, mai spune primarul. El a mărturisit că îşi doreşte foarte mult să ajungă la „zero deşeuri”, adică să recicleze toate deşeurile, aşa cum a văzut în Franţa. „Cetăţenii nu vor avea munţi de gunoaie în apropiere. Nu e o zonă poluată, dar nici nu ne dorim să o poluăm. Am reuşit până acum, dar visul este «zero deşeuri». Nu mai este mult până acolo, este posibil prin paşii pe care i-am stabilit”, mai arată el.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul