Prima pârtie artificială din România pe care se poate schia indiferent de anotimp. Funcţionează chiar şi pe ploaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtia artificială de la SuperSki Cavnic este prima de acest gen din România. FOTO: SuperSki Cavnic

Lecţiile de ski pe timp de vară şi toamnă sunt bucuria începătorilor. În staţiunea Superski Cavnic, din judeţul Maramureş, monitorii sunt prezenţi pe durata întregului an, iar până la prima zăpadă pârtia artificială rămâne montată.

Pârtiile de schi din Cavnic sunt luate cu asalt an de an de oameni din toată ţara. Polul zăpezii din Maramureş atrage anual mii de turişti dornici de distracţie, însă interesul nu se pierde nici în timpul verii. Drumeţiile, ospitalitatea, mâncarea şi priveliştea din Maramureş îi conving pe turişti să se întoarcă de fiecare dată. 

În rândul pasionaţilor de sporturi de iarnă e bucurie mare însă. În staţiunea maramureşeană Cavnic, la domeniul schiabil Superski, aceştia au ocazia să skieze nu doar iarna, ci şi vara sau chiar toamna. Pârtia special amenajată este disponibilă indiferent de vreme, iar instructorii de ski stau la dispoziţia celor dornici să înveţe. Aceasta a fost, de altfel, prima pârtie artificială din România, inaugurată în urmă cu 10 ani, iar succesul a fost unul pe măsură.

Pârtia artificială este realizată dintr-un material special

Pârtia care are o lungime de 100 de metri şi o lăţime de 21 de metri este realizată dintr-un polimer special şi a fost montată de către o firmă adusă din străinătate. Materialul din care este făcută pârtia ajută să facă aderenţă cu schiurile, drept urmare sunt folosite echipamentele de iarnă, fără să fie necesar vreun echipament special. ”Polimerul special face aderenţă cu schiul. Cei care vin folosesc exact aceleaşi schiuri ca pe perioada iernii, fiind o zonă de silicon prin care acestea trec şi atunci se alunecă mult mai bine”, explică Oana Poenar, administratorul domeniului Superski Cavnic. 

Pârtia artificială reuşeşte să domolească dorul împătimiţilor de sporturi de iarnă, însă în acelaşi timp este alegerea ideală pentru cei care doresc să înveţe. Vara aceasta a adus un număr şi mai mare de turişti în Maramureş, restricţiile impuse odată cu pandemia de coronavirus determinându-i pe români să îşi îndrepte atenţia înspre locaţiile din România. Chiar şi acum pârtia este luată cu asalt de turişti, iar unitatea de cazare din proximitatea pârtiei continuă să aibă rezervări. „Anul acesta a existat într-adevăr o cerere mai mare. Cu toate că pârtia am gândit-o în special pentru cei dornici să înveţe, cei experimentaţi nu ezită să o încerce. Cei care îndrăznesc să înveţe pe timp de vară reuşesc să se bucure cu adevărat iarna de pârtii”, mărturiseşte Oana Poenar.

Ideală pentru cei care vor să înveţe

Diferenţele între schiatul pe timp de vară şi cel pe timp de iarnă sunt aproape insesizabile. Cei care optează să înveţe vara se bucură de mai mult spaţiu pe pârtie, iar cu ajutorul monitorilor de ski reuşesc ca după doar câteva ore să coboare singuri, fără probleme. Orele de instructaj se fac în grupuri mici, lucru care este încurajator pentru începători. De la monitorii se schi aflăm că putem învăţa indiferent de vârstă, schiurile fiind potrivite chiar şi pentru prichindeii de doi ani şi jumătate. ”Interes există şi în timpul verii, iar cei care învaţă vara nici nu îşi dau seama că nu se află pe zăpadă. Cei mai mici care încalţă clăparii au chiar doi ani şi jumătate, atunci se învaţă cel mai uşor, cel mai repede. Partea bună este că această pârtie funcţionează şi pe timp de ploaie, singura condiţie, să zic aşa, fiind să nu plouă prea tare”, ne explică Bogdan Scurtu, monitor de ski la Superski Cavnic.

În România există doar două pârtii de ski pe timp de vară. Lecţia privată costă 90 de lei, preţ în care este inclus atât accesul pe pârtie, cât şi echipamentul.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Staţiunea de schi din Austria care a răspândit COVID-19 în toată Europa: „Lăcomia a avut prioritate“

Pârtii pentru avansaţi în România. Topul celor mai dificile pârtii de schi din ţară

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei