Preoteasa din Săpânţa care pictează icoane pe sticlă folosind foiţă de aur: „O icoană terminată este ca o rugăciune“
0Ioana Luţai, preoteasa din localitatea maramureşeană Săpânţa, pictează icoane pe sticlă care se vând în toată lumea, fiind căutată în special de turiştii care vizitează Cimitirul Vesel din Săpânţa.
Icoanele ei au, majoritatea dintre ele, foiţă de aur pe dos, pentru a ilustra aurele sfinţilor sau fondul picturii. Chiar dacă în comerţ există produse care imită aurul, ea preferă să lucreze cu foiţe de aur originale. „Nu e chiar aşa de scump, iar valoarea unei icoane nu constă în bani. O icoană terminată e ca o rugăciune”, spune Ioana Luţai, arătând că citează un preot pe care l-a întrebat dacă ar trebui să se roage mai mult înainte de a începe să picteze. „Unii spun că se roagă mult înainte de a face o icoană. Eu nu pot să spun că mă rog, dar uneori îmi vine o idee noaptea, sau în momente diferite ale zilei. Şi chiar i-am zis unui preot că sunt supărată că nu fac multe rugăciuni înainte de a face o icoană şi preotul mi-a zis că e foarte adevărat că trebuie să te rogi de câte ori începi un lucru, dar orice icoană terminată e o rugăciune mare, făcută. «Gândiţi-vă că dacă aţi făcut o icoană şi aţi dat-o la cineva, omul ăla se închină la icoana făcută de dumneavoastră. E lucrul dumneavoastră şi e mult mai mult decât o rugăciune»”, explică ea mesajul preotului.
De la vopsea cu gălbenuş de ou, la foiţa de aur
A învăţat să picteze de la o femeie din Ocna Şugatag, care a venit la un târg, la Săpânţa. A întrebat-o aşa, într-o doară, cam ce presupune pictura pe sticlă. A aflat doar câteva elemente principale, restul a fost munca ei. „Mi-a spus aşa, ca şi cum ai spune unui copil, convins că oricum nu înţelege nimc”, mai spune ea acum glumind. Însă a înţeles şi a continuat să înveţe şi să experimenteze, iar cel care a susţinut-o şi a încurajat-o mereu a fost chiar soţul ei, preotul Grigore Luţai. „El a văzut că îmi place să desenez şi a insistat să încerc să fac şi icoane pe sticlă. Când am terminat-o pe prima, nu mi-a venit să cred că eu am făcut-o. Poate par lipsită de modestie, dar am fost foarte bucuroasă”, rememorează ea.
La început a folosit vopsea la care adăuga gălbenuş de ou, pentru a face vopseaua mai rezistentă. „Are şi aderenţă mai bună şi nu mai crapă vopseaua în timp”, explică ea. Acum, însă, vopseaua pe care o găseşte în comerţ este de o calitate foarte bună şi nu mai are nevoie să folosească gălbenuşul de ou. În plus, spune ea, foiţa de aur pe care o pune pe dosul icoanelor le dă un aspect aparte. „E chiar foiţă de aur şi se găseşte în comerţ, la magazinele de artă plastică. Nu e chiar aşa de scumpă”, mai spune ea. La magazinele de specialitate, un pachet cu 100 de coli ce au domensiuni de aproximativ 10-15 centimetri lungime şi lăţime costă puţin peste 100 de lei.
Două lucrări de suflet
Deşi a vândut multe icoane prin toată lumea şi a participat la multe expoziţii, două dintre lucrările ei sunt păstrate în casă şi spune că nu s-ar despărţi de ele niciodată.
Pentru toate celelalte are un spaţiu special amenajat în curte, unde sunt expuse toate lucrările ei. Iar turiştii au de unde să aleagă.
A avut expoziţii personale la Bucureşti, la Sibiu şi în alte oraşe din ţară, iar acum urmează să deschidă un magazin propriu chiar în Săpânţa. Însă, menţionează ea, bisericii nu a vândut niciodată o icoană făcută de ea. „Nu am vrut să se spună că preotul se foloseşte de asta şi cheltuie banii pe icoanele făcute de soţia lui. Nu am vrut să amestecăm lucrurile”, mai arată ea.
Mai puteţi citi: