Povestea de groază a „Îngerilor Negri“. „Mi-era frică să ies seara din casă“

Una dintre cele mai cunoscute legende urbane ale băimărenilor este legată de „Îngerii Negri“. Timp de câţiva ani, orice caz ciudat din municipiu era pus pe seama acestor oameni, care după spusele băimărenilor erau specializaţi în răpiri şi crime.

Nu există băimărean, trecut de 25 de ani, să nu fi auzit cel puţin o dată de „Îngerii Negrii“. În timp ce majoritatea copiilor trăiau cu frica lui „Bau Bau“, băimărenii s-au ferit de „Îngerii Negrii“. Povestea acestora începe undeva prin 1980, când mai mute cazuri neelucidate au fost puse pe seama unei organizaţii secrete, specializată în răpirea copiilor şi crimă. 
 

Potrivit legendelor urbane, „Îngerii Negri“ erau o organizaţie secretă, care răpea copii pentru a-i transforma în adepţii grupului. Poveştile spun că aceştia se ascundeau pe sub poduri sau în canalizările din Baia Mare, iar noaptea umblau în căutarea următoarelor victime. Mai mult, povestea diferă puţin de la un cartier la altul. Unii spun că „Îngerii Negrii“ se antrenau seara pe acoperişul spitalului judeţean, iar noaptea umblau pe străzile municipiului. Cu toate acestea, nu există nicio dovadă palpabilă a existenţei acestui grup. 

O dată apăruţi pe scena băimăreană, povestea „Îngerilor Negri“ a luat o amploare de neimaginat. „Şi-acum îmi aduc aminte cum tremuram de frică atunci când cineva zicea o poveste despre ei. Nici măcar nu aveam curaj să mai ies din casă când se lăsa seara. Chiar şi mama îmi zicea că dacă nu o să fiu cuminte, mă lasă afară să ma ia Îngerii Negri. Erau spaima tuturor copiilor. Chiar şi la şcoală ţin minte cum povesteam cu colegii despre ei. Unii spuneau că i-au văzut, alţii că au auzit cum umblau noaptea pe blocuri“, îşi aminteşte Tania Purcaru, o băimăreancă de 35 de ani. 

Chiar dacă acum este conştient că totul era doar o poveste, un tânăr băimărean spune că trăia cu frica seară de seară. „Din câte îmi aduc eu aminte se zicea că dormeau sub podul de la Săsar. Alţii spuneau că se antrenează sus pe spital, iar alţii povesteau că stăteau pe lângă cimitiru de pe Dealul Florilor. Erau câteva zone pe care le ocoleam de fiecare dată. Ce pot să vă spun cu siguranţă este că de fiecare dată când făceam vreo prostie nu dormeam foarte bine seara. Aveam vreo 9 ani şi ca orice copil am fugit de acasă pentru că aşa făceau toţi copiii. M-au căutat ai mei câteva ore bune şi după ce m-au găsit m-au dus acasă, m-au certat şi m-au trimis în cameră. Când încercam să adorm am auzit nişte mişcări pe bloc, zgomote puternice şi eram convins că îngerii negri veniseră să mă ia. Ei de atunci, vreo două luni, cred că am fost cel mai bun copil din oraş“, povesteşte Adrian Mihuţ.