Povestea Castelului Blomberg din Gârdani. Legenda contelui care fugărea călare pe cal localnicii prinşi la cules de ciuperci prin pădurile sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maramureşul are încă păstrate câteva castele care au aparţinut în trecut unor personaje despre care există create de popor legende. Legende care atrag turiştii, curioşi să vadă cum arată un castel sau altul din judeţul Maramureş.

Un astfel de castel este şi cel din Gârdani.  A fost construit de contele Blomberg care în 1780 primeşte ca danie de la Împăratul Imperiului Habsburgic, Iosif al III-lea, un domeniu în Gârdani de 500 ha şi 1500 ha pădure. 

În acelaşi an a început construcţia castelului Blomberg, care s-a terminat în anul 1821. Potrivit declaraţiilor făcute de către primarul Gheorghe Tătăran, în jurul proprietăţii Blomberg  gârdălenii au pus bazele unei noi aşezări.

Familia Blomberg părăseşte România după 1945, iar castelul este transformat în şcoală. Din 1957 până în 1963, pe perioada verii, devine gazda unor tabere şcolare republican, pentru ca în 1963 şcoala specială pentru copii cu deficienţe mintale de la Coştiui să fie transferată în fostul castel al baronului Blomberg din Gârdani. 

“Castelul Blomberg este prin protocol predate la urmaşii lui Blomberg. Din analiza actelor din dosar apare fiul lui Blomberg, care s-a născut în Satu Mare şi acum locuieşte în Olanda. A avut împuternicit un avocet pentru Legea 10 şi pentru Legea 247. Din câte ştiu urmaşul lui Blomberg nu a fost niciodată în România. Au fost douză procese deschise, unul pe Legea 10, apoi un alt dosar pentru revendicarea terenurilor şi pădurilor. 

Ei cer 160 de hectare teren arabil şi peste 150 de hectare de pădure. Acum nu se ocupă nimeni de acest castel. Urmaşii lui Blomberg au câştigat procesul cu cei de la CJ Maramureş pe clădirea principal şi restul imobilelor.  Oamenii în vârstă vorbesc despre faptul că contele Blomberg avea un comportament nu tocmai plăcut. Se spune despre conte că se dădea cu calul după oamenii care erau prinşi în pădurile sale la cules de ciuperci”, a declarat, pentru Adevarul, primarul Gheorghe Tătăran.

Trebuie spus că în curtea Castelului se află Arborele Ginko Biloba.  Acesta se află în curtea Scolii ajutătoare din comună şi are o vechime de cca 200 ani. A fost declarat monument al naturii, aflat în custodia acestei şcoli. Arborele are diametrul trunchiului de 0.73 m şi înălţimea de peste 20 m.

Citeste si: Cetatea Făgăraş, pe locul doi în topul celor mai frumoase castele din lume

FOTO Cele mai frumoase castele din Europa de Vest

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă