Percheziţii la Baia Mare într-un dosar de fals intelectual şi obţinere ilegală de fonduri. Vizate: spitalul, mai multe farmacii și domiciile unor persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paisprezece percheziţii au loc vineri la unităţi medicale, unităţi farmaceutice şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar de fals intelectual şi obţinere ilegală de fonduri.

Percheziții domiciliare. FOTO: Adevărul (arhivă)

”La data de 21 februarie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, sub supravegherea şi coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş pun în aplicare 14 mandate de percheziţie domiciliară, la unităţi medicale, unităţi farmaceutice precum şi la domiciliile unor persoane. din judeţul Maramureş”, informează IPJ Maramureş.

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal în care se desfăşoară cercetări vizând infracţiunile de fals intelectual şi obţinerea ilegală de fonduri. Potrivit presei locale, ar fi vizat un medic și alte cadre angajate, de pe una dintre secțiile unității.

Activităţile sunt realizate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete