O cerşetoare a fost prinsă cu banii furaţi sub braţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Baia Mare a fost prinsă de poliţişti după ce a furat dintr-o casă suma de 500 de lei. Femeia a avut ghinionul de a fi oprită de un echipaj de poliţie şi sancţionată pentru practicarea cerşetoriei. În timp ce i se luau datele de identificare, poliţia fost sesizată despre un furt care a avut loc pe raza localităţii.

La finele acestei săptămâni, pe raza localităţii Remetea Chioarului poliţiştii au identificat două persoane care practicau cerşetoria. Agenţii de ordine publică le-au solicitat acestora să se legitimeze şi, întrucât ele nu aveau niciun act de identitate asupra lor, au fost conduse la sediul poliţiei pentru stabilirea identităţii. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că este vorba despre o minoră în vârstă de 11 ani din judeţul Sălaj şi o femeie în vârstă de 36 de ani din Baia Mare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Cecilia Grozavu a declarat că în timp ce poliţiştii efectuau activităţile de verificare, ei au fost sesizaţi telefonic despre comiterea unui furt dintr-o locuinţă de pe raza localităţii, situată în imediata apropiere a locului unde au fost depistate cele două persoane. 

Din declaraţiile părţii vătămate s-a conturat ideea că persoanele bănuite de comiterea furtului sunt chiar cele aflate în sediul poliţiei. Întrucât niciuna dintre ele nu a recunoscut că ar fi sustras bani din vreo locuinţă, s-a procedat la controlul corporal al acestora şi, asupra femeii de 36 de ani s-a găsit suma de 500 de lei, exact prejudiciul reclamat, pe care femeia îi ascunsese sub braţ.

Banii au fost recuperaţi şi restituiţi părţii vătămate iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare