Motivul surprinzător pentru care drumurile din România se strică atât de repede. Explicaţiile unui specialist

Drumurile de slabă calitate, care se strică frecvent, au legătură directă cu slaba calitate a materialelor folosite. Piatra, în mod special, are un rol însemnat. Este situaţia în care „ieftin” nu înseamnă şi „bun”.

Problema drumurilor din România care se strică în scurt timp după ce au fost făcute nu este una nouă. De ani şi ani de zile, românii îşi rup maşinile pe drumuri proaste şi am ajuns să ni se pară că aşa e normal. Dar dincolo de slaba calitate a lucrărilor, calitatea proastă a materialelor este una din principalele cauze. 

Dr. ing. Ioan Bud de la Universitatea Tehnică Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare, explică ce legătură are piatra de proastă calitate şi drumurile care se distrug în mai puţin de un an de la construcţie.

Piatra de calitate, mai scumpă şi mai greu de exploatat

Profesorul Ioan Bud spune că problema pietrei de calitate este una foarte complexă. „În momentul de faţă, dacă noi vrem să construim infrastructura, noi nu avem capacităţile pentru cariere de piatră de bună calitate care să respecte cerinţele tehnice”, afirmă universitarul.

Acesta explică şi ce calităţi trebuie să aibă piatra folosită la drumuri, dar şi care sunt efectele utilizării de materiale ieftine.

„Piatra care răspunde cerinţelor tehnice de calitate înseamnă să aibă rezistenţă foarte mare, iar asta însemană costuri mari. Dar în ultimul timp s-a exploatat şi s-a vândut ieftin”, explică el. „În cazul pietrei, a vinde ieftin înseamnă să exploatezi o piatră care nu are rezistenţă mare. Pentru că costurile de exploatare sunt proporţionale cu rezistenţa pietrei, de la împuşcare până la concasare (proceduri de extracţie şi prelucrare a pietrei, n.r.). Şi atunci, dacă nu a existat un control riguros pe domeniul acesta, cei care au exploatat au fost interesaţi să vândă mai degrabă piatra de mai slabă calitate. De aceea drumurile noastre nu ţin”, mai afirmă profesorul.

De asemenea, el mai arată că piatra de bună calitate se găseşte de obicei în munţi, în zone protejate sau în păduri, ceea ce face imposibilă exploatarea ei. „În mare parte, piatra de bună calitate e în munte. Muntele e în arie protejată sau în pădure. Să scoţi din fondul forestier  sau să acepţi să exploatezi în arie protejată...”, evaluează universitarul latura negativă a aprovizionării cu materiale adecvate.

Piatră sfărâmicioasă, drumuri mai proaste

Profesorul Ioan Bud mai spune că, în opinia lui, exploatarea pietrei ar trebui să fie oarecum privilegiată, având în vedere impactul pe care îl are asupra noastră. 

„Dacă calculăm impactul de mediu a unui drum prost sau riscurile pentru pierderi materiale şi de vieţi omeneşti, este incomparabil cu a defrişa două hectare dintr-o pădure şi a exploata piatră de bună calitate din pădure. Dar lucrurile acestea nu se înţeleg. E multă patimă în această poveste, e greu de explicat în câteva cuvinte”, mai spune el, făcând referire la tăierile masive de păduri din România, mai mult sau mai puţin legale. 

Pe de altă parte, fără exploatarea pietrei de bună calitate, nici drumuri de calitate nu putem avea, este de părere profesorul. Apoi explică pe înţelesul tuturor cum e folosită piatra în construcţia drumurilor şi cum e afectată calitatea acestora, de calitatea pietrei. 

„Piatra este folosită de la infrastrctura de bază, până inclusiv în asfalt. În asfalt trebuie să fie o răşină, un bitum, (amestecat) într-o piatră care să aibă rugozitate şi tărie. Dacă le-ai pus într-o piatră sfărâmicioasă, o să te trezeşti că asfaltul se macină. Piatră înseamnă rezistenţă, geometrie şi granulometria. Imaginaţi-vă o pietricică rotunjită, sau una rugoasă, cu colţuri. Care e aderenţa asfaltului la cea rotundă şi care este la cea rugoasă”, explică profesorul.

Exploatarea pietrei nu trebuie să afecteze mediul

„Eu lupt să găsim permise de exploatare, să exploatăm acolo unde avem piatră de foarte bună calitate. Dar trebuie să facem un compromis între exploatarea unui produs absolut necesar şi protecţia mediului. În prezent tehnologiile de exploatare permit realizarea unui impact minim asupra mediului”, mai explică profesorul, care este şi preşedinte al unui ONG pentru mediu.

Procedurile de autorizare a unei exploatări miniere, mai spune el, sunt  laborioase şi trebuie să răspundă cerinţelor tuturor instituţiilor vizate, ulterior Agenţia de Protecţia Mediului decide eliberarea autorizaţiei de mediu. 

„Această autoritate competentă stabileşte pe baza legislaţiei toate demersurile pentru reglementarea activităţii, iar Agenţia Naţională de Resurse Minerale eliberează documentele de exploatare privind tehnologia şi protecţia mediului (toate instituţiile au nevoie de dovezi că se respectă mediul). Nu contestăm necesitatea procedurilor pentru o exploatare de piatră (deşi conţinuturile documentaţiilor sunt repetitive) mai degrabă facem o analiză comparativă cu exploatările forestiere. Dacă punem în balanţă  impactul de mediu al exploatărilor de piatră cu cele forestiere, raportul este un nonsens”, conchide universitarul.

Vă recomandăm să mai citiţi şi:

O profesoară de la Oxford explică de ce România este protejată în faţa unui posibil atac al Rusiei

Olanda trimite „echipament mai greu” în Ucraina, inclusiv vehicule blindate