Mii de maramureşeni au încasat ilegal ajutoare sociale. Cei care nu returnează banii vor fi executaţi silit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 3.000 de maramureşeni au încasat ilegal alocaţii şi ajutoare sociale în anul 2013. Toţi cei care au încasat aceste beneficii fără drept vor fi obligaţi să restituie sumele primite, în caz contrar riscând să fie supuşi executării silite.

Mai mult de 1,6 milioane de lei au fost încasaţi fără drept în Maramureş, anul trecut, de persoane înscrise pentru diverse ajutoare sociale. Un procent de aproximativ 80% dintre aceştia au solicitat alocaţia de susţinere a familiei, încasând sumele fără a se încadra în criteriile de acordare a acestora. Toţi cei care au încasat aceşti bani au obligaţia de a-i restutui, riscând altfel executarea silită. Până în prezent au fost recuperaţi aproximativ 600.000 de lei din cei 1.6 milioane. 

Peste 6 milioane de euro au fost alocaţi de Ministerul Muncii la nivel naţional, perosanelor care nu îndeplineau condiţiile legale pentru a primi astfel de indemnizaţii. Dintre cei care au fost incluşi pe lista peroanelor care au primit aceşti bani pe nedrept majoritatea au avut şi alte venituri sau bunuri pe lângă cele declarate, conturi bancare sau animale în gospodărie. 

LĂMURIRI Cine şi cum primeşte ajutorul social

Fraude de milioane la bugetul de stat din oferirea nejustificată a ajutoarelor sociale

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model