Meşterul maramureşean care a făcut o pasiune pentru lemn

Pe Ştefan Chindriş Ciuclă îl poţi găsi oricând cu ciocanul şi cu dalta în mână, sculptând unul din mulţimea de obiecte decorative sau utile pe care le face din lemn. Asta e meseria lui şi a muncit inclusiv la restaurarea unor biserici.

Despre meşterul popular Ştefan Chindriş Ciuclă, un ieudan de 52 de ani, se poate spune că a făcut o pasiune pentru lemn. E mai degrabă autotdidact şi a „furat”, mereu, câte o idee de la oricine era dispus să-i arate câte ceva în meşteşug. Îşi invită musafirii de ocazie să ia loc pe jilţurile din lemn, sculptate. De el, evident. La loc vizibil stau lăzi de zestre, tot sculptate, obiecte decorative, statuete, tablouri, cu diferite tematici, de la religioase la peisaje. De altfel, intrarea în curtea lui este una aparte. La drum, te întâmpină o poartă maramureşeană despre care spune că a făcut-o singur, în aproape patru luni lungi de iarnă, aşa cum sunt iernile în zona Ieudului. O imensă biserică din lemn, sculptată tronează între alte lucrări ale sale. Alături, o vârtelniţă, de asemenea din lemn, care a primit utilitatea de suport pentru flori. Are o mulţime de picturi pe lemn şi o casă din lemn. Lângă căsuţa din lemn, un leagăn realizat exclusiv din lemn, foarte comod. Toate sunt obiecte decorative sau de uz casnic, cioplite de el.

Apoi omul începe să relateze cum a început să muncească în domeniu. “Am început după revoluţie. Am lucrat la biserici, la restaurări”, explică ieudeanul. Apoi, s-a apucat de sculpturi în lemn. Aşezate pe gard se află mai multe picturi pe lemn. Majoritatea au tematică religioasă, însă, sunt prezente şi teme laice, munci ale câmpului. Întrebat ce l-a determinat să se apuce de această muncă, ieudeanul a răspuns că “plăcerea de a lucra”.

“Tradiţia trebuie să se menţină!”

Lucrările lui sunt peste tot în curte şi în casă. Peste 150 de obiecte din lemn, sculptate de el. Îi sunt atât de dragi, încât nu prea ar vrea să le vândă, dar când nu mai are încotro, se desparte de ele.  „Am vândut la turiştii care vin pe la noi. Am dat şi la români, dar şi la străini. Câteva lucrări au ajuns în Italia. Turiştii vin şi cumpără, prezintă interes pentru ele”, explică el. “Vând când vor unii lucrări şi când am nevoie de bani. Însă, în general, mă descurc, nu e problemă. Am, acum, o lucrare în curs de vânzare. Se numeşte “Paharul Cuminecăturii”. Înfăţişează momentul în care preotul împărăşeşte copiii. O familie din Bucureşti, stabilită în Ieud, mi-a cerut-o. E aproape gata, mai trebuie prelucrată puţin”, continuă el.

Meşterul spune cu tărie că “tradiţia este foarte importantă. E important să se menţină”. Iar la Ieud se păstrează. Pe Uliţa Domnească, la nici 200 de metri, se află o altă casă-muzeu.

Meşterul lucrează între şapte şi nouă ore pe zi, uneori, însă este mândru de ceea ce face. În realitate, este mândru de localitatea lui, Ieud, şi spune că „totul este frumos aici. Avem biserica Ieud Deal care e monument istoric dar şi Ieud Şes, tot monment istoric”, spune el. De altfel, despre Ieud se spune că a fost comuna cu cei mai mulţi preoţi din România şi cei mai mulţ care au fost închişi pentru că nu au vrut să treacă la ortodocşi. În perioada comunistă se spunea că era satul cu cei mai mulţi copii din România. „Şi acum sunt copii mulţi şi foarte muli care merg la facultate. Dar există acea dorinţă de a se întoarce la origini. E nevoia de a te întoarce în gospodăria ta, să lucrezi tu, ale tale. Gospodăria te face să vii acasă. Sunt cât se poate de mulţumit de ceea ce am făcut până în prezent”, mai spune meşterul ieudean.

Un medalion de care este mândruMeşterul popular poartă cu mândrie un medalion. “L-am primit de la moşu‘, l-a primit în al doilea război mondial, pe merit!”, a spus, încântat, bărbatul. În Maramureş, ”moş” este termenul folosit pentru bunici.