Meşteri populari, broşuri turistice şi ceteraşi din Maramureş, toate la Târgul de Turism de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maramuresul, la targul de turism de la Bucuresti

Judeţul Maramureş nu va fi absent de la târgul de turism care va avea loc la finele lunii noiembrie la Romexpo Bucureşti. Standul Maramureşului va avea 24 mp, iar cei care îi vor trece pragul vor putea vedea meşteri populari, oferte pentru petrecrea Sărbătorilor de Iarnă, dar şi dansuri din Maramureş cu Ansamblul Naţional Transilvania.

Zilele trecute Consiliul Judeţean Maramureş a aprobat alocarea sumei de 26 mii lei, bani necesari pentru organizare şi participare la târg. Evenimentul va avea loc în perioada 13-16 noiembrie. 

"Maramureşul are un stand de 24mp în care vor fi prezenţi toţi colegii noştri cu tot ceea ce înseamnă materiale promoţionale. Vor fi prezenţi meşteri populari, va fi prezentă o delegaţie a Ansamblului Naţional Transilvania şi ne vom prezenta cum vom putea mai bine alături de reprezentanţi ai pensiunilor din Maramureş care vor veni pe cheltuiala lor. 

Promovăm nu numai Sărbătorile de Iarnă în Maramureş, ci tot ce înseamnă Maramureş", a declarat preşedintele CJ Maramureş, Zamfir Ciceu. 

Trebuie spus că meşterii populari care vor fi prezeţi la acest târg vor oferi demonstraţii de arte populare, iar cei de la Ansamblul Naţional Transilvania vor oferi mini spectacole cu muzică şi dans tradişţional. 

Citeste şi: Traditii la Mosii de toamna

               Test de cultura generală. Traditii

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online