Medic cardiolog, condamnat pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul a fost condamnat pentru luare de mită

Un medic cardiolog din Baia Mare a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. El a fost acuzat de luare de mită din 2013. Sentinţa definitivă a venit în cursul acestei luni, însă medicul a făcut cerere de întrerupere a pedepsei. Instanţa clujeană care a judecat cererea lui a trimis dosarul la Tribunalul Maramureş.

Medicul cardiolog Mircea Zăgreanu era cercetat într-un dosar pentru mai multe infracţiuni din 2013. Iniţial, Tribunalul Maramureş a dat o sentinţă în 30 martie 2017,  prin care îl condamna la cinci ani de închisoare şi doi ani de interzicere a unor drepturi, fiind condamnat pentru mai multe infracţiuni precum primirea de foloase necuvenite, ori complicitate la fals în înscrisuri materiale. Sentinţa nu a fost definitivă, iar medicul a făcut apel, astfel că în 10 octombrie a venit sentinţa de la Curtea e Apel Cluj, care a rămas definitivă. Prin această din urmă sentinţă, pedeapsa lui este redusă la trei ani de închisoare cu executare şi doi ani de interzicere a unor drepturi pentru luare de mită, dar se prescriu alte acuzaţii. „Admite apelul declarat de inculpatul Z. V. M. împotriva sentinţei penale (...) a Tribunalului Maramureş pe care o desfiinţează în latură penală sub aspectul intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi a cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: (...) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului (...) cu privire la săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite (...) şi a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (...), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (...). Reduce cuantumul pedepsei de 4 ani închisoare aplicate inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită (...) la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (...) (inclusiv dreptul de a exercita profesia de medic, n.r.). Reduce cuantumul pedepsei de 5 ani închisoare aplicate inculpatului (...) pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune (...) la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (...), contopeşte pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în regim de detenţie şi interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor (...) ca pedeapsă complementară. (...) Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în sentinţa care a rămas definitivă şi publicată în şedinţa din 10 octombrie 2017.

Medicul a făcut cerere de întrerupere a pedepsei, iar instanţa clujeană a trimis dosarul către Tribunalul Maramureş. Surse neoficiale au arătat că medicul cardiolog este grav bolnav, fiind dependent de tratamente complicate pentru a putea duce o viaţă normală.  El era pensionat de la Spitalul Judeţean din Baia Mare, dar acum lucra la un cabinet privat.

Potrivit sentinţei date iniţial de Tribunalul Maramureş, el era obligat să plătească o sumă de pese 500.000 de lei ca despăgubiri civile pentru Consiliul Judeţean Maramureş, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. Instanţa clujeană a menţinut această măsură.

Mai puteţi citi:

Cum ajung medicii Spitalului Judeţean Baia Mare să ia salarii de 20.000 de lei. Managementul spitalului, dat ca exemplu

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple