Maramureşul, sub cod galben de inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apa a înfndat un podeţ    Foto: Arhiva Adevărul

Vremea s-a înrăutăţit în Maramureş, iar hidrologii au emis o atenţionare cod galben de ploi şi pericol de inundaţii. De asemenea, o informare valabilă pentru Maramureş anunţă vânt puternic. Încă de dimineaţă, subsolul unei locuinţe a fost inundat şi mai multe terenuri agricole din câteva sate au fost acoperite cu apă. Alte sate au rămas fără curent.

În Baia Mare, încă de dimineaţă, pompierii au fost chemaţi să intevină pe strada 8 Martie din Baia Mare, după ce un podeţ s-a înfundat, iar apa a pătruns în curtea unui localnic, inundând subsolul casei. De asemenea, apa a mai ieşit în zona Târgu Lăpuş, potrivit actualmm.ro, unde de dimineaţă a fost o furtună cu tunete,  ploi torenţiale şi fulgere. Astfel, mai multe terenuri agricole din satele Stoiceni şi Dămăcuşeni au fost inundate, iar la Dobricu Lăpuşului, apele s-a revărsat peste un drum şi mai multe gospodării. De asemenea, câteva sate au rămas fără electricitate, potrivit aceleiaşi surse, fiind nevoie de intervenţia echipelor de la Electrica pentru remedierea penei de curent.

Toate acestea au avut loc după ce o atenţionare cod galben de ploi şi pericol de inundaţii a fost emisă şi este valabilă până miercuri la ora 22.00. De asemenea, o informare anunţ intensificări ale vântului care va sufla în rafale ce vor depăşi 80 km/oră.  În zona montană se anunţă precipitaţii mixte şi condiţii de polei, iar la altitudini mai mari de 1.500 m, temporar va ninge, iar local vântul va viscoli ninsoarea. 

În Maramureş, zona Munţilor Apuseni, precum şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.

Avertizarea de inundaţii se referă la intervalul 30 noiembrie – 02 decembrie şi semnalează că sunt posibil scurgeri importante de pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri pe râurile mici cu posibile efece de inundaţii locale şi creşteri ale debitelor pe râurile din bazinele hdrografice ale râurilor Iza şi Lăpuş din Maramueş. De asemenea, pe afluenţii mici ai râului Someş sunt posibile creşteri ale debitelor apelor.

Mai puteţi citi:

Ambarcaţiune pentru salvare, în dotarea ISU Maramureş

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie