Maramureşenii vor să înveţe de la nemţi cum să facă turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când vine vorba despre turism şi promovarea acestuia cu siguranţă că autorităţile maramureşene ar avea multe de învăţat. Autorităşilor le place să se laude cu bisericile de lemn, cu cimitirul vesel de la Săpânţa, cu casele tradiţionale de lemn, dar uită să le spună oaspeţilor că aceste case tradiţionale sunt pe cale de dispariţie, că bisericile de lemn nu sunt la fel cum apar în fotografiile din albumele primite cadou ş.a.m.d.

Toate oficialităţile străine care au trecut pragul biroului preşedintelui CJ Maramureş au avut numai cuvinte de laudă la adresa Maramureşului.

Judeţul Maramureş l-a avut drept oaspete pentru câteva zile pe consulul Germaniei la Timişoara, Rolf Maruhn., lângă care s-a aflat Walter Ubelhart – preşedintele Forumului German Român – Filiala Maramureş. Printre altele, cei doi au avut discuţii cu preşedintele CJ Maramureş, Zamfir Ciceu, discuţiile fiind purtate îndeosebi pe segmentul turism.

Aflat pentru prima oară în Maramureş, oaspetele german s-a declarat impresionat de tot ce a văzut în Maramureş. De la relief şi peisaj, până la Mocăniţa de pe Vaser şi la arhitectura caselor maramureşene.

„S-a modificat puţin componenţa Consulatului Germaniei, în sensul că judeţele Sălaj şi Maramureş vor aparţine de-acum de Consulatul de la Timişoara. Fiind curios să cunosc aceste judeţe, am decis să fac această vizită în nord-vestul României. Am început de la Vişeul de Sus – unde avem o comunitate de ţipţeri, am cunoscut peisajul mirific al Maramureşului, am urcat cu telescaunul la Borşa şi am mers cu mocăniţa pe Valea Vaserului. Am o impresie extraordinară despre judeţul dumneavoastră.”,  a declarat Rolf Maruhn.

Domeniul pe care se pot iniţia cele mai bune relaţii româno-germane în Maramureş îl reprezintă turismul, consulul fiind încântat de numărul mare de pensiuni turistice văzute în călătoria sa prin judeţul Maramureş, de potenţialul turistic al judeţului, de arhitectura tradiţională şi de ospitalitatea şi căldura maramureşenilor.

Consulul a remarcat, potrivit informaţiilor venite de la Consiliul Judeţean, şi diversitatea detaliilor arhitectonice la construcţiile care păstrează încă stilul tradiţional, dar şi preocuparea maramureşenilor pentru ca gospodăria, casa, curtea să le fie frumos amenajate şi curate.

„Judeţul Maramureş a participat cu o delegaţie consistentă la Târgul de Produse Tradiţionale de la Berlin, unde am expus de la produse alimentare ecologice la artizanat, ceramică şi tradiţii populare. Este important să vedem cum se prezintă alte ţări, care este cererea şi oferta, pentru a şti ce trebuie să le oferim turiştilor. 

Maramureşul este un judeţ cu un potenţial agricol mare. De asemenea, cea mai importantă latură a industriei din Maramureşul de după 1989 este cea de exploatare şi prelucrare a lemnului. Aceasta, pentru că economia a trebuit să se reorienteze după închiderea minelor.”,  a remarcat preşedintele Zamfir Ciceu.

Maramureşul şi restu’ lumii

S-a vorbit despre imaginea Maramureşului şi implicit a României în Europa, despre faptul că este important ca lumea să cunoască maramureşenii aşa cum sunt ei.

„Prin toate acţiunile pe care noi ca administraţie judeţeană le-am făcut pe linia promovării Maramureşului, am dorit ca lumea să ne cunoască aşa cum suntem, cu stilul de viaţă tradiţional, cu obiceiurile noastre străvechi ,care încă se mai păstrează în unele sate din Maramureş. 

Există încă o discrepanţă majoră între modul cum suntem percepuţi în afara ţării şi modul în care suntem, trăim şi gândim de fapt. Presa occidentală nu ne prezintă întotdeauna pozitiv.” , a menţionat preşedintele CJ MM.

Oficialul german a recunoscut, pe de altă parte, că a văzut reportaje de televiziune lipsite de obiectivitate, în care România era prezentată doar ca fiind ţara în care lemnul se taie haotic, fără a arăta că există şi situaţii în care acesta este exploatat corect, în conformitate cu normele de mediu.

„Ştim că Maramureşul are un potenţial turistic uriaş şi de aceea, preocuparea  şi provocarea majoră a administraţiei judeţene este de a realiza o infrastructură cât mai bună pentru a se putea circula civilizat pe drumurile din judeţ. 

Aceasta este o condiţie esenţială pentru dezvoltarea turismului. De asemenea, merită remarcată preocuparea autorităţilor judeţene pentru salvarea satului maramureşean tradiţional, subiect pe tema căruia s-a derulat un simpozion săptămâna trecută.”, a adăugat  Zamfir Ciceu.

La final, oaspetelui german i-au fost oferite albume cu Cimitirul Vesel din Săpânţa, Biserici de lemn din Maramureş şi DVD-uri cu muzică tradiţională maramureşeană. S-a convenit, de asemenea, de către ambele părţi, acordarea întregului sprijin celor care doresc realizarea unor parteneriate public-private în turism între Maramureş şi Germania.

 

Mai multe pentru tine:
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători