Într-un sat dn Maramureş, din cauza lucrărilor de reabilitare care nu se mai termină, copiii învaţă în clădirea căminului cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Berchez, şcoala a început în căminul cultural. Cei 17 copii câţi au mai rămas la şcoala şi grădiniţa din sat învaţă în holul şi sălile imobilului multifuncţional încă de la finele anului şcolar trecut, pentru că în şcoală au început reparaţiile.

În jurul orei 12.00, în faţa căminului cultural din Berchez se întâlnesc câţiva părinţi din sat care-şi aşteaptă copiii. Micuţii de grădiniţă şi clasele I-IV învaţă în căminul cultural pentru că şcoala este în plin proces de reabilitare. Cel puţin până în prezent, asta a fost soluţia găsită de autorităţile locale, însă partea proastă este că nu se ştie până când se va prelungi situaţia. ”Nu am avut altă soluţie mai bună. Au început lurările şi copiii nu am mai fost în siguranţă, aşa că ne-am mutat aici de prin mai, la finalul anului şcolar trecut. Acum am început anul şcolar tot aici, dar nu se ştie până când, pentru că am înţeles că ministerul a blocat conturile şi vă daţi seama că dacă nu sunt bani, nici lucrările nu se vor termina degrabă”, spune educatoarea Erika Ladany.

Primarul comunei Remetea Chioarului, Călin Ovidiu Petrică, spune că deşi a încercat foarte mult să finalizeze lucrările anul acesta, nu a fost poibil din cauza lpsei banilor. ”Noi am insistat foarte mult să se lucreze, dar din păcate nu am reuşit să o finalizăm. Finanţarea e pe ministerul dezvoltării şi se opresc finanţările. Toate situaţiile de plată trebuie trimise luna asta”, explică el. Primarul mai arată că lucrările au fost realizate cam două treimi, însă lipsa fondurilor a stopat continuarea lor. ”Mai sunt de făcut finisaje interioare. Zugrăveli, gletuit, parchet. S-a terminat acoperişul şi strucutra de lemn, instalaţiile electrice, cele sanitare, dar din păcate fără finanţare nu mai putem continua anul ăsta”, continuă el. ”Când o să fie gata sperăm că o să fie foarte frumos”, completează un părinte în timp ce-şi aşteaptă copilul să iasă din clasa improvizată.

Acum, în Berchez mai învaţă copiii doar până în clasa a IV, dintr-a V-a urmând să facă naveta la Remetea Chioarului. Ciclul gmnzial s-a desfiinţat în urmă cu câţiva ani, după ce elevii s-au împuţinat. ”Au fost copii din Berchezoaia care au venit la Berchez pentru clasele V-VIII. Dar fiind număr mic, s-au redus şi s-au comasat şi s-au dus la Remetea atât cei din Berchez, cât şi cei din Berchezoaia”, mai spune Erika Ladany. ”Nu pot să zic că e rău, încălzire avem, apă avem, toalete avem, clădire mai bună decât asta nu am găsit. La şcoală, iniţial au vrut să schimbe numai învelitoarea, dar când au dat jos ţigla au văzut că şi structura lemnoasă e compromisă şi atunci au schimbat-o. Bunăvoinţă este, dar e greu să credem că un constructor ar fi de acord să continue lucrările şi să-şi ia banii mai târziu”, mai spune educatoarea.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş a fost informat despre situaţia din Berchez. ”Noi am primit o informare a directorului că în comună, respectiv Remetea Chioarului există strucura Berchezoaia şi structura Berchez, unde clădirile şcolii se află în plină reabilitare, proiectele fiind derulate de primărie şi nu s-a putut începe anul şcolar în clădirile respective. Conducerea şcolii din Remetea Chioarului a făcut toate demersurile pentru amenajarea a trei spaţii în clădirea căminului cultral din Berchez, pentru că sunt trei spaţii pentru 23 de elevi”, a precizat Adriana Meşter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.

La şcoala din Berchez, care este o structură a şcolii din Remetea Chioarului, sunt două grupe de grădiniţă, secţie română şi maghiară, iar clasele I-IV, doar secţie maghiară, unde învaţă şase copii simultan. Ceilalţi învaţă la şcoala din comuna Remetea Chioarului.

Mai puteţi cit:

Mircea Man, fostul preşedinte al CJ Maramureş, chemat la DNA Oradea pentru declaraţii. Politicianul este urmărit penal VIDEO

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte