Incendiu de vegetație uscată și litieră de pădure în Munții Țibleș, la peste 1.000 de metri altitudine

0
Publicat:

Un incediu puternic a izbucnit vineri seara, 8 noiembrie a.c., acesta s-a întins pe suprafață de aproximativ 10 hectare vegetaţie uscată şi litieră de pădure în zona Vârfului Şatra, la 1.040 metri altitudine, în Munţii Ţibleş.

Pompierii militari au intervenit, cu două autospeciale, pe raza unităţii administrativ teritoriale Târgu Lăpuş pentru localizarea şi lichidarea incendiului de vegetaţie uscată şi litieră de pădure în Munţii Ţibleş, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Maramureş, Adriana Şanta.

La fața locului au ajuns forţe şi mijloace din cadrul Staţiei de Pompieri Târgu Lăpuş şi a Detaşamentului Baia Mare.

„În teren acţionează şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Târgu Lăpuş, Cerneşti şi Cupşeni şi lucrători ai Ocolului Silvic Targu Lăpuş. În acest moment nu există pericol de propagare a flăcărilor la construcţiile din zonă. Având în vedere accesul dificil în zona afectată de incendiu, se suplimentează forţele de intervenţie cu un UTV de la Detaşamentul Baia Mare. În acest moment la faţa locului intervin peste 20 de pompieri militari, 30 de pompieri voluntari din cadrul a 4 Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, lucrători silvici şi cetăţeni din zonă", a spus Adriana Şanta, la momentul operațiunii.

În sprijinul pompierilor, au intervenit voluntarii şi salvatorii montani.

„Salvatorii montani vor transporta pe un drum greu accesibil, până la locul în care este incendiul, echipe ale ISU Maramureş. Totodată, la faţa locului va fi şi Ambulanţa montană a Salvamont Maramureş, dotată cu toate echipamentele de intervenţie în zonele greu accesibile, autospeciala prezentă acolo pentru situaţii deosebite care pot apărea în astfel de cazuri", a spus Dan Benga, directorul Serviciului Public Judeţean(SPJ) Salvamont Maramureş.

În după-amiaza aceleiași zile, un alt incediu a avut loc într-o zonă greu accesibila a comunei Săpânţa. În cazul acestuia, salvatorii montani au folosit drona din dotare pentru a oferi imagini ale zonelor afectate şi a ajuta astfel echipele de pompieri ai ISU Maramureş.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei