Încă un ucrainean rătăcit pe munte, găsit mort. Salvamontiștii au primit informații greșite

0
Publicat:

Un al doilea ucrainean căutat în Munții Maramureșului a fost găsit mort joi, 29 decembrie 2022. Primul cadavru a fost găsit la 27 decembrie. 

Ucrainean mort FOTO Ziarul de Maramureș

Ultimul dintre cei șase ucraineni rătăciți în munții din Maramureș înainte de Crăciun a fost găsit mort. Salvamontiștii și polițiștii de frontieră încearcă să recupereze cât mai curând trupul neînsuflețit al bărbatului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Oana Pârcălab a precizat că trupul bărbatului a fost găsit la o distanţă de doi kilometri de locul de unde au fost salvate alte două persoane în cursul acestei săptămâni.

"La ora 13,15, echipele din teren au descoperit corpul unui bărbat fără semne vitale, la aproximativ doi kilometri de locul în care au fost salvaţi ultimii doi ucraineni", a spus Oana Pârcălab.

În zonă a fost trimis un elicopter SMURD. Terenul unde a fost găsit cadavrul este abrupt, iar condițiile meteo sunt dificile: este vânt, zăpadă și ceață.

Salvamontiștii spun că misiunea a fost încurcată de cei care au dat informații greșite. „Ne-au încurcat foarte mult acei binevoitori care au dat relații care nu au coincis. Au fost zeci de ore de căutări, am cerut de la început calm, să fim lăsați să facem misiunea pentru că noi știm care e procedura“, a declarat pentru Digi 24 Dan Benga, șeful Salvamont Maramureș

Ucrainenii au traversat Munţii Maramureşului din Ucraina spre România în după-amiaza zilei de sâmbătă, 24 decembrie, doi fiind recuperaţi în aceiaşi seară, iar alţi doi, în cursul zilei de luni. Alți doi au fost găsiți morți.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie