Fotograful din spatele filmului „Aferim!“: „Dacă filmul nu era bun, pozele puteau fi oricât de bune“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băimăreanul Silviu Gheţie este unul dintre cei mai apreciaţi fotografi de platou şi nu numai din România. A avut numeroase expoziţii, premii, iar una din cele mai de succes realizări ale sale a fost expoziţia ”Stop cadru”, realizată pe platourile de filmare a peliculei ”Aferim!”. De asemenea, este autorul celebrei fotografii în care sunt surprinşi doi pinguini ce par să se ţină de aripi.

Silviu Gheţie nu este un tip modest, dar cu toate acestea, nu-i place să vorbească despre el. Este fotograf, iar despre ceea ce face vorbeşe mult mai uşor decât despre el, ca persoană. Când începe o discuţie despre fotografie, iese la iveală un om pasionat de ceea ce face, pretenţios în ce priveşte realizările sale. ”Cel mai bine mă exprim prin fotografie”, spune despre el.

A început să facă fotografie încă din studenţie. Meseria pe care o studia nu avea nimic de-a face cu arta fotografică. ”Am început să fac poze când am mers cu prietenii la mare şi mi-am dat seama că e un mod prin care mă pot exprima. Căutam un mod de exprimare şi ăsta a fost cel mai la îndemână”, începe el povestea începutului, pe vremea când era student la seral şi lucra cu jumătate de normă la o mină din Maramreş. ”Era destul de greu, pe vremea lui Ceauşescu, nu se găseau filme, materiale, iar fotografia digitală încă nu se inventase”, continuă el. După excursia la mare unde a realizat că asta este ceea ce vrea să facă a urmat angajarea ca fotograf la Universitatea unde învăţase.

”Tocmai am avut baftă că se eliberase un loc”, îşi mai aminteşte el, iar după doi ani a fost atins de ”virusul presei” şi a făcut fotografie pentru mai multe publicaţii locale. ”Am fost la Clipa, Clipa zilei, Graiul Maramureşului, Gazeta de Maramureş, unde sunt şi astăzi”, mai spune el. Fotografiile lui au mai fost publicate în Archeus Baia Mare, Dilema, Numai pentru tine, Povesti Adevarate, Gazeta Sporturilor, Foto-model, Academia Catavencu, FormulaAs, Poesis, Kilometrul Zero, Exces (Romania), Der Spiegel(Germany), Kurier (Austria), Rzeczopolita (Polland), Lenswork(USA), D Photo (Ukraine).

Astăzi este unul din cei mai apreciaţi fotografi, în special pentru ”fotografia de platou”, respectiv instantaneele pe care le face pe platourile de filmare. Cel mai apreciat dintre toate filmele a fost recentul Aferim!, a lui Radu Jude, film premiat la Berlin anul trecut.

Am făcut fotografii pe platorile de filmare la mai multe filme, dar Aferim! a fost cel mai apreciat până acum”, a arătat el. Expoziţia ”Stop cadru” realizată la filmarea filmului a fost deja deschisă în mai multe locuri, urmând ca în 12 februarie să ajungă şi la Berlin.

”Din păcate eu nu voi putea fi acolo, pentru că lucrez deja la un alt proiect”, a mai spus el, oarecum dezamăgit. ”Aferim! a fost un film foarte ofertant din punct de vedere al culorilor şi a şi câştigat premiul, iar asta a făcut şi fotografiile mele vizibile. Dacă filmul nu era bun, pozele puteau fi oricât de bune”, mai comentează el.

Când sunt privite, realizările lui fotografice sunt memorate în mod neintenţionat. Secretul este că ceea ce sursprinde în imagine nu este un simplu instantaneu. Fotografiile lui nu solicită memoria vizuală, pentru că transmit mult mai mult decât o imagine. Transmit un sentiment, o stare, o poveste, de aceea imaginile sale rămân întipărite pe retină ca şi o trăire reală. ”Eu nu am memorie vizuală bună. Dacă văd trei zgârieturi pe perete, a doua zi nu sunt în stare să le reproduc. Nu sunt buna la asta. Dar sunt atent la stări, la sentimente. Cred că de aceea pozele mele se ţin minte. Eu sunt fotograf de oameni. Oameni, situaţii. Fotografiile mele sunt undeva între reportaj şi eseu”, explică el.

O fotografie aparte, care a făcut înconjurul lumii într-un timp record, a fost cea în care a surprins doi pinguini ce păreau că se ţin de ”mână”. ”Eram turist în Antarctica, am fost invitat în această excursie şi evident am făcut poze. Cei doi pinguini chiar păreau că se ţin de aripă, cel puţin din unghiul în care eram eu aşa se vedea”, a mai spus el.

Expoziţia ”Stop cadru” de la Berlin va conţine 20 de lucrări din cele 50, care au mai fost expuse anul trecut, la T.I.F. „Dacă pui în mişcare cadrele trase de el, Silviu Gheţie îţi pare unul dintre cei mai buni regizori români contemporani. Ca să nu mai zic că îşi scrie scenariul, manevrează camera, montează, etalonează, produce etc. de unul singur. Fotografiile lui au poveste, personaje şi relaţii tuşante, pentru că el are forţa de a-şi însuşi realitatea prin viewfinder, de a o prinde şi transfigura din unghiuri irepetabile, redând-o cu un teribil simţ al absurdului cotidian. Chiar şi în cazul expoziţiei de faţă, când instantaneele sale au fost făcute pe platouri de filmare, Silviu a fotografiat în stilul lui, realitatea lui. Acum, ca şi întotdeauna, pe filmul lui Gheţie se derulează – emoţionant, onest, aparent simplu, dar totdeauna spectaculos – însăşi viaţa, în cele mai subtile aspecte ale ei”, spunea Florin Lăzărescu la expoziţia de anul trecut, pe site-ul tiff.ro

Expoziţii personale:

- Centrul Cultural Francez, Sighetu Marmatiei, Romania, decembrie 1995, 
- Galeriile de arta Baia Mare, Baia Mare, Romania, Martie 1996, 
- Fotoreportaj electoral, Baia Mare Primarie, Romania, Iunie 1996, 
- Fotoreportaj electoral, Baia Mare Primarie, Romania, noiembrie 1996,
- Ambasada Romaniei din Bon, Germania noiembrie 1998 

Expoziţii de grup:
- Casa de cultura Baia Mare 1997 
- Muzeul de arta, Szeged, Ungaria, iunie1998 
- Muzeul de arta, Negresti-Oas, Romania, aprilie 2000 
- Galeriile de arta Baia Mare, aprilie 2001
- ABC Trehouse Galery Amsterdam , Olanda, octombrie 2001

Silviu  Gheţie a mai avut lucrări la turnarea mai multor pelicule. Printre acestea, Legături bolnăvicioase (regia: Tudor Giurgiu); Boogie (regia: Radu Munteanu); Eu când vreau să fluier, fluier (regia: Florin Şerban); Loverboy (regia: Cătălin Mitulescu); Toată lumea din familia noastră (regia: Radu Jude); Box (regia: Florin Şerban); Aferim! (regia: Radu Jude).

A obţinut, de asemenea, o serie de premii precum şi burse Credit Suisse Masterclass for Photojournalists, The Popular Photography Prizes USA, places 2 and 3, 2003-2004
Photomedia, at the section "Cotidian" (Daily), 2004, Orange 2005-Worship World Prize Competition. Teheran 2005, Hotnews Multimedia competition, special price, 2006.

Mai puteţi citi:

Cum au otrăvit pământul pe vecie exploatările miniere de la Baia Mare: „Majoritatea copiilor au plumb în sânge“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent