Fotografii din Transilvania. Expoziţie dedicată Centenarului Marii Uniri, la Muzeul de Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baia Mare de ală dată    Foto: MJIA

Vineri, 27 aprilie 2018, ora 12.00, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş va avea loc vernisajul expoziţiei temporare „Mari fotografi din Transilvania. Secolele XIX-XX”. Expoziţia este organizată de instituţia muzeală băimăreană în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat”.

În contextul proiectelor culturale şi expoziţionale dedicate Centenarului Marii Uniri, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi-a propus, în colaborare cu alte instituţii muzeale de prestigiu din spaţiul transilvănean, organizarea unei expoziţii de anvergură privind valoarea documentară a fotografiei, dar şi prezentarea activităţii unor fotografi din secolele XIX-XX, care au învins timpul şi spaţiul imortalizând evenimente istorice majore, personalităţi ale acelor vremuri şi etape diferite din evoluţia unor centre urbane din Transilvania.

Conceptul expoziţiei Mari fotografi din Transilvania (secolele XIX-XX) nu a fost privit sub forma unui discurs exhaustiv despre toţi fotografii reprezentativi ai marilor oraşe ale Transilvaniei şi, implicit, despre toţi fotografii care au practicat această nobilă profesie în Baia Mare. În acest sens, sunt prezentate schiţe biografice şi fotografii cu şi despre următorii fotografi transilvăneni: Samoilă Mârza (1886-1967) - Fotograful Marii Uniri de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918; Ferenc Veress (1832-1916) – primul fotograf din Transilvania (în 1853, la Cluj-Napoca, şi-a deschis primul atelier foto); Alexandru Roşu (1854-1913) – primul fotograf român din Bistriţa; Szabó Gábor (1905-1982) – cel mai important artist fotograf din Făgăraş şi Suba Zoltán (1911-2009) – cel mai important cronicar al oraşului Baia Mare prin intermediul fotografiei, de la care s-a păstrat o impresionantă colecţie de aparate foto şi clişee pe sticlă, tezaurizate de către instituţia muzeală băimăreană.

Bunurile culturale valorificate expoziţional provin din colecţia muzeului băimărean, colecţia Suba Zoltán şi câteva colecţii particulare. Piesele din colecţia Suba Zoltán au fost puse la dispoziţie de către Agneta Suba, fiica fotografului băimărean.

În cadrul evenimentului vor avea intervenţii muzeograful dr. Melinda Mitu de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, muzeograful Elena Pleniceanu de la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi dr. Constantin Băjenaru, cercetător ştiinţific la Muzeul Ţării Făgăraşului „Valer Literat”.

Iniţiatorul proiectului expoziţional şi moderatorul evenimentului cultural este dr. Marius Câmpeanu, şeful Secţiei Istorie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.

Mai puteţi citi:

Oferte turistice de nerefuzat, în Maramureş, de 1 Mai

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”