FOTO Viaţa este un coşmar pentru o maramureşeancă de 350 de kilograme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Maramureş trece prin momente grele, la care nu se gândea vreodată. În urmă cu şase ani a început să se îngraşe , iar acum cântăreşte 350 de kilograme. Viaţa sa a devenit un calvar şi povesteşte că fiecare zi este un chin pentru ea. Nu s-a mai dat jos din pat de mai bine de un an şi nici nu-şi mai aduce aminte cum e să stai afară. Pentru ea, lucrurile normale precum mersul la toaletă sau o banală plimbare sunt visuri.

În urmă cu şase ani, viaţa Ecaterinei Moldovan s-a schimbat dramatic. A fost supusă unei operaţii de extirpare a fierei, iar de atunci nu trece zi în care să nu pună câteva kilograme pe ea. La 46 de ani, cântăreşte 350 de kilograme, fiind probabil cea mai grea femeie din România. Îşi aduce aminte cu supărare de momentele în care se putea mişca şi plânge când se gândeşte la viitor. „De şase ani mi s-a schimbat viaţa. Aveam 80 de kilograme pe la 20 şi ceva de ani, iar acum şase ani aveam 150 de kilograme. De atunci până acum am pus 200 de kilograme. Nici măcar nu mai pot să stau în picioare, de anul trecut nu mă pot mişca. Ca să mă mişc puţin în pat am nevoie de ajutorul soţului şi al fiului meu“, povesteşte femeia.  

O viaţă simplă, o viaţă normală, alături de familie, în care să poată lucra, în care să poată să se mişte este tot ce-şi doreşte femeia, însă visele i-au fost spulberate de medici. De fiecare dată, familia a auzit că nu se mai poate face nimic pentru salvarea femeii. „Mi-au spus că nu am la ce să mă aştept. Ficatul îi e mărit, iar celelalte organe vitale, inima şi plămânii, sunt învelite în grăsime. Încercăm să-i facem mâncare de regim, cât de cât să mai dea jos, dar nu ne descurcăm nici financiar. Era mai bine când puteam lucra, dar acum nu pot să plec de acasă. Zi şi noapte îi stau alături, depinde de mine. Eu îi dau de mâncare, eu o spăl, eu o mai ridic puţin. Tot ce face, trebuie să fiu acolo“, spune soţul Ecaterinei. 


Drama familiei Moldovan este cu atât mai mare, cu cât aceştia trebuie să se descurce cu 300 de lei în fiecare lună, atât primeşte ajutor social femeia. Din aceşti bani trebuie să mânănce trei perosane şi trebuie să plătească facturile. „Nu m-am gândit niciodată că o să ajung în halul ăsta. Eram femeie muncitoare, munceam la zi, îl ajutam la orice mutare, orice lucrare pe care o avea dacă puteam îl ajutam. Făceam naveta la Baia Mare şi lşucram orice puteam, dar acum nu pot nici măcar să-mi ridic mâna. El mă ajută să mănânc, el îmi dă apă“, adaugă Ecaterina Moldovan.  

Nu trece o zi fără durere pentru maramureşeancă. Fie că o doare capul, stomacul sau inima aceasta e nevoită să suporte orice. Are prea puţini bani să-şi cumpere medicamente, iar un regim alimentar costă prea mult, după spusele sale. „Kilogramele astea nu le pot dat jos. Ar trebui să ţin regim calumea, dar nu sunt bani de alimente. Pui, peşte, viţel, dar mănânc ce am. Niciodată nu m-am gândit că o să ajung aşa. N-aş vrea să ajungă nimeni aşa. Câteodată n-am aer, mă doare inima, am diabet mare  şi mă lupt şi cu kilogramele astea, mă lupt foarte mult cu ele. Aş vrea să mă mişsc, să mă duc singură la toaletă, să mai ies pe afară“, arată Ecaterina. 


Când vine vorba de o operaţie, femeia spune că îi este prea frică să ajungă pe patul de spital pentru că nu ştie dacă ar scăpa cu viaţă. Astfel, zilele trec greu pentru maramureşeancă şi nu poate face nimic să-şi amelioreze situaţia. O zi normală pentru ea, este coşmarul oricărui alt român. Nu se poate mişca de pe o parte pe alta, nu-şi poate ridica mâinile din cauza greutăţii, iar o plimbare prn oraşul său natal, Cavnic, este doar un vis la care femeia speră de mai bine de un an. 

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Compania farmaceutică AC HELCOR aniversează 35 de ani de inovație farmaceutică și progres tehnlogic
Ciprian Ciucu intră oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Ilie Bolojan: „Este un candidat care poate pune la punct Bucureștiul”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”