FOTO Romii din blocul Melodiei 4 vor fi evacuaţi. Începe reabilitarea imobilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din blocurile sociale, în care în acest moment locuiesc în proporţie de peste 80% băimăreni de etnie romă, va fi renovat. La finalul lucrărilor, noile apartamente vor fi oferite în special tinerilor şi persoanelor vârstnice care s-au înscris pentru o locuinţă socială. Lucrările vor debuta la începutul lunii viitoare, urmând ca până la sfârşitul anului să se încheie.

Lucrările de modernizare şi reabilitare a blocului Melodiei 4 vor debuta la începutul lunii mai, urmând ca blocul să sufere modificări capitale. În primul rând, din cele 104 camere existente se vor realiza 16 apartamente cu o cameră şi 24 cu două camere. se vor reface instalaţiile electrice, sanitare şi de gaz, se va reabilita termic imobilul, fiecare apartament va avea centrală termică proprie şi se va amenaja acoperişul. Locatarii din imobil au fost deja anunţaţi că trebuie să părăsească zona şi au avut la dispoziţie mai bine de şase luni ca să-şi găsească un loc unde să stea. „A venit momentul în care să începem construcţia, să începem reabilitarea acelui bloc, să începem în sfârşit să le dăm linişte oamenilor civilizaţi din zonă. Asta vreau să le dăm noi, prin reabilitarea blocului Meloidiei 4, pentru că au trăit în teroare ani de zile, au trăit în mizerie, au fost hăituiţi ani de zile cei din acea zonă de către mulţi dintre locatarii de pe Melodiei 4 şi a venit momentul să facem ordine. Ordinea să face reabilitând blocul, generând nişte condiţii decente de locuire şi apoi, bineînţeles, din toamnă încolo, după ce se va finaliza construcţia, să oferim conform legii acele locuinţe celor care merită, celor care respectă legea, celor care respectă ordinea, celor care respectă comunitatea. Şi faptul că primesc din partea comunităţii ceva la un preţ redus, respectiv un apartament, o garsonieră, la o chirie modică şi trebuie să ne gândim la tinerii din municipiul Baia Mare, la persoanele vârstnice care nu au unde să locuiască, trebuie să ne gândim la cei care au într-adevăr nevoie şi respecta aceste lucruri“, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare. 
 

Această lucrare nu va fi singura de acest gen în cartierul Vasile Alecsandri. Următorul pas va fi eliberarea zonei Craica, unde există zeci de case construite ilegal pe domeniul public. M-am săturat să tolerez la nesfârşit diverse variante de manifestare care nu sunt conforme cu ceea ce ne dorim noi toţi, băimărenii. Noi ne dorim ordine, ne dorim corectitudine, ne dorim civilizaţie, ne dorim curăţenie, ne dorim un comportament adecvat în societate, asta ne dorim noi toţi. Cine respecta aceste reguli e binevenit în comunitatea noastră, cine nu respecta aceste reguli, să plece“, a mai spus primarul Cătălin Cherecheş. 


Valoarea totală a investiţiei este de 3.449.367,16 de lei, bani care vor fi acoperiţi din bugetul local. Licitaţia a fost încheiată la sfârşitul anului trecut, iar ordinul de începere al lucrărilor se va da în dată de 5 mai.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete