FOTO Povestea unui loc unic: muzeul satului maramureşean din Sighet. Meşteşugul lemnului, la el acasă
0Turiştii care ajung în fosta capitală a Maramureşului istoric, Sighetu Marmaţiei au de unde alege atunci când vine vine vorba despre a vizita obiectivele turistice ale zonei. Unul dintre acestea este Muzeul Satului Tradiţional, un muzeu care se întinde pe o suprafaţă de câteva hectare.
Un muzeu unic în felul său, care prezintă case tradiţionale din Maramureşul Istoric, spre deosebire de Muzeul Satului din Baia Mare care cuprinde şi case tradiţionale din celelalte subzone folclorice al judeţului, adică Lăpuş, Codru şli Chioar.
Istoric al Muzeului
Muzeul Satului Maramureşean era inaugurat la data de 30 mai 1981, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor, sub egida Consiliului Naţional Român ICOM. Inaugurarea s-a făcut în prezenţa a peste 70 de directori de muzee din ţară, a zeci de muzeografi de specialitate, dar şi în prezenţa unui public numeros.
"Construcţia muzeului a început în anul 1971. Deschiderea oficială a fost peste 10 ani, adică în anul 1981, cu câteva construcţii. În următorii ani s-au tot adus case, construcţii, s-a tot lărgit şi la ora actuală muzeul este întins pe o suprafaţă de 14 hectare. Sunt în jur de 150 de construcţii, din care avem casele tradiţionale, dar şi o biserică, două mori şi foarte multe instalaţii. Cea mai veche construcţie de acolo, din cele datate mă refer, este o casă din 1611, în 1617 este datată biserica din Onceşti. Sunt case care nu sunt datate, nu sunt înscrisuri", a declarat Hotico Grigore, reprezentant Muzeul Satului Maramureşean.
Acesta a menţionat că muzeul atrage prin arhitectura tradiţională deosebită, prin inscripţiile care există pe acele construcţii, care au caracter istoric. În fiecare an muzeul este vizitat de peste 20.000 de turişti, deopotrivă români şi străini. Acum preţul unui bilet este de 4 lei pentru adulţi, 2 lei pentru studenţi, elevi sau pensionari, respectiv intrarea este gratuită pentru persoanele cu dizabilităţi.
Casa ruteană, evreiască şi maghiară
Tot în cadrul Muzeului sunt şi trei care ies în evidenţă. Este vorba despre Casa evreiască din Bârsana, Casa ucraineană din Poienile de sub Munte şi Casa maghiară din Câmpulung la Tisa.
Despre Casa evreiască din muzeu se ştie că a aparţinut familiei de evrei religioşi rabini-haham DRIMER (Hers, 1830; Itzac-Aizic, 1870; Pincas-Peter, 1909-1987; Rachmil-Micu, 1927-1998). Tot în această casă, potrivit declaraţiilor făcute de către Hotico Grigore, de la Muzeul Satului Maramureş, în casa evreiască au mai locuit Moshe Ihuda, Arie Mihael-Ihiel, Ishaiahu Sara şi Brana, toţi fiind ucişi în lagărul de la Auschwitz în 1944. Casa este din lemn, tencuită cu lut în tehnicile tradiţionale specifice.
Casa maghiară din Câmpulung la Tisa a fost proprietatea familiei Naghi. Aceasta apare în documente în anul 1699. Casa ruteană din Poienile de sub Munte a aparţinut familiei Benzar Gavrilă, fiind o construcţie databilă din prima parte a secolului al XVIII-lea. Casa cuprinde două încăperi şi anume o tindă şi o cameră de locuit. În tindă găsim berbinţe şi cofe pentru lapte, tocul de la slatină, cântarul tip cumpănă, unelte şi ustensile, lăzi pentru cereale şi alimente, groapa pentru cartofi etc.
"Pereţii sunt din bârne masive din lemn de brad despicate în două şi sunt dispuse în sistemul “blockbau” încheiate în cheutori. Casa are în faţă o prispă din lut, dar şi o bancă încastrată în tălpile casei. Tot aici mai găsim aşa numita “klicină”, grăjduţ pentru vite, un şopru pentru fân, şi un spaţiu de depozitare. Muzeul de întinde pe o suprafaţă de câteva hectare, iar pe lângă construcţiile din lemn mai există şi alte lucruri", a declarat Hotico Grigore, de la Muzeul Satului Maramureşean.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Muzeului, biserica de lemn aflată pe un mic deal este cea mai veche construcţie conservată în muzeu. Ea a fost adusă din Onceşti şi datată din secolul al XVI-lea. A fost transferată la Onceşti din satul Criciova de pe Valea Talaborului (Maramureşul din dreapta Tisei), fiind donată de cricioveni credincioşilor din Onceşti. Biserica mai păstrează şi astăzi icoanele cu „Sfântul Nicolae” şi „Apostolul Petru”, pictate în anul 1639 şi uşile împărăteşti pictate.
Case si interioare
Casele şi clădirile anexe sunt construite aproape exclusiv din lemn, stejarul / gorunul şi bradul / molidul fiind predominante, cu fundaţii din piatră de carieră sau bolovani de râu. Planul caselor este unul cât se poate de simplu. La cele mai vechi, două şi trei încăperi (tinda şi „casa”, respectiv tinda, cămara şi „casa”), evoluând la finele secolului al XVIII-lea spre mai multe încăperi.
În ceea ce priveşte arhitectura interiorului caselor, aceasta este adaptată nevoilor casnice. În camera de locuit amprenta femeii este prezentă peste tot, atât în ceea ce priveşte aranjamentul, compartimentarea şi marcarea unor locuri şi obiecte folosite în viaţa de zi cu zi.
"Elementul care determină organizarea interiorului, fie că vorbim de planul material, fie de cel ritual, este „meştergrinda”, care străbate în lungime toate încăperile construcţiei şi leagă pereţii transversali. Apoi, prin grinzişoarele care se succed deasupra şi la intervale egale leagă şi pereţii laterali, susţinând întreaga structură a acoperişului.
Meştergrinda împarte, totodată, spaţiul casei în două. Dacă în dreapta avem spaţiul „faptelor de viaţă” (unde sunt situate vatra cu cuptorul şi cu patul), unde în condiţii normale se consumă nunta şi se concepe noua viaţă, se naşte şi se moare, în stânga avem spaţiul „faptelor de ritual”, cu ceremoniile de „botejune” şi nuntă. Tot aici este aşezat mortul (cu sicriul pe masă) şi se practică priveghiul şi prohodul", au mai arătat reprezentanţii Muzeului.
VIDEO Dezbatere „Historia”: De ce a trecut Rusia la ameninţări la adresa României?