FOTO Oraş "sub ape". Ploile din ultimele ore dau bătăi de cap autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile căzute în ultimele ore în municipiul Baia Mare a făcut ca în unele zone din oraş apa să îşi facă de cap, spre nemulţumirea locuitorilor din acele zone. Aceştia se plâng că atunci când plouă ceva mai mult canalizările nu mai fac faţă, apa ieşind pur şi simplu pe stradă.

Astfel de probleme au fost semnalate pe strada Grănicerilor din municipiu, dar şi în zona Bulevardului Unirii, zona Tanatoriu, dar şi pe Bulevardul Decebal.

"Odată cu primirea informării meteorologice de precipitaţii, primarul Cătălin Cherecheş, a dispus în calitate de preşedinte al Comitetului local pentru situaţii de urgenţă, constituirea de echipe ale societăţilor Vital şi Drusal, care să intervină dacă situaţia se impune, dar şi monitorizarea cursurilor de apă (văi, pâraie), respectiv a zonelor din municipiul Baia Mare cunoscute cu probleme la precipitaţii abundente.

Echipele de la cele două societăţi au intervenit punctual pe arterele principale, dar şi pe străzi din cartiere (Grănicerilor, Decebal, Săsar sau Bogdan Vodă) pentru indepărtarea frunzelor de gurile de canalizare, respectiv de aluviunile (hârtii, nisip, pietriş, mai,) transportate de apă. 

De asemenea, s-a acţionat pentru desfundarea unor canalizări la intersecţia străzii George Coşbuc cu Bld. Unirii (colmatate de frunzele aduse de torenţii de apă). Angajaţi de la Vital au intervenit în curtea unui supermarket pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apelor pluviale. 

Şuvoaiele de apă au spălat piatra concasată care a fost pusa după lucrările efectuate la canalizarea din zonă. S-a luat masura imprejmuirii cu banda semnaliizatoare si garduri a portiunii afectate, iar ulterior s-a intervenit cu un utilaj pentru remedierea situatiei (s-a adus piatra si s-a depus in zona canalizarii). 

Este de mentionat faptul ca in anumite zone ale municipiului s-au inregistrat in intervale scurte de timp, cantitati mari de precipitatii, spre exemplu în zona Săsar au fost înregistrate precipitaţii care au totalizat 30l/mp în 40 de minute", a declarat Dan Bucă, purtător de cuvânt situaţii de urgenţă dfin cadrul Primăriei Baia Mare. 

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat