FOTO Miracolul de la Sfântul Mormânt prin ochii unui băimărean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un băimărean a participat la cel mai important moment de peste an pentru creştinism

Printre cei 10.000 de credincioşi care au participat în acest an la cel mai important moment din an pentru creştini, aprinderea Luminii Sfinte de la Ierusalim, s-a numărat şi un băimărean care a vrut să ia parte la acest moment inedit.

Lumina Sfântă este un miracol al ortodoxiei, care în fiecare an atrage mii de turişti în Ierusalim. Pe ultima sută de metri, Denis Repka, un om de afaceri băimărean s-a hotărât să vadă cu ochii lui minunea de la Mormântul Sfânt. Acesta a ajuns cu câteva ore înainte de începerea ritualului, când uşa de la intrarea în mormânt a fost sigilată. Mai mult, acesta a văzut cu ochii lui când patriarhul grec al Ierusalimului a ieşit cu Lumina Sfântă, reuşind chiar să-şi aprindă la rândul său o lumânare. 

Cu toate acestea, băimăreanul spune că a observat şi alte lucruri pe care majoritatea dintre noi încă nu le ştiam. „Cea mai mare parte din Ierusalim e controlată de arabi, inclusiv cele mai sfinte locuri ale creştinismului. ONU aici nu are un cuvânt important de spus, aşa cum se crede“, a arătat băimăreanul. Denis Repka va ajunge zilele viitoare în România şi va povesti întreaga sa experienţă de la Mormântul Sfânt. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji