FOTO Lupte între daci şi romani pe uliţele satului maramureşean printre sarmale şi sticle cu horincă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uliţele satului tradiţional din Maramureş au fost pline astăzi, 9 mai, cu ocazia primei ediţii a Festivalului Dacilor Liberi. Timp de două zile, 9-10 mai maramureşenii care vor trece poarta Muzeului Satului din Baia Mare vor avea ce vedea.

UPDATE Preţ de câteva orele cele câteva sute de persoane care s-au adunat în Muzeul Satului au avut parte de o serie de ateliere de meşteşuguri tradiţionale. Celor prezenţi li s-a făcut o prezentare a tehnicilor de luptă dintre daci şi romani, dar şi o scurtă descriere a costumelor care se foloseau în acele vreemuri de către bărbaţi atunci când mergeau la război. 

Micile demonstraţii de măiestrie în folosirea armelor medievale au făcut deliciul mai ales al copiilor. Odată terminat "războiul", s-a trecut la mâncare. Nu se putea fără ca la eveniment să fie prezenţi oamenii politici ai locului. Care au vorbit cu primarii despre proiecte în timp ce dădeau pe gât câte un pahar de horincă sau savurau un guiaş ca-n Maramureş. 

În total sunt şase ateliere demonstrative de meşteşuguri străvechi, cel mai spectaculos, dar şi cel care atrage cei mai mulţi doritori în a-şi încerca abilităţile artistice, fiind atelierul de olărit. Nu lipsesc atelierele de ţesut cu război vertical, de cusut şi împletit, de fierărie şi de confecţionat cămăşi din zale. 

Demonstraţiile de luptă dintre daci şi romani au făcut deliciul publicului prezent. În total aproximativ 25 de persoane au fost îmbrăcate în costume dacice, respectiv alte câteva îmbrăcate în romani, pentru a se putea face demonstraţiile de luptă. 

În timp ce au asistat la luptele dintre daci şi romani, vizitatorii au putut degusta din produsele tradiţionale, gătite de reprezentanţi ai câtorva primării din Maramureş, au putut admira expoziţiile meşterilor populari şi expoziţiile de unelte şi obiecte organizate de Muzeul Satului Baia Mare. 

Citeste si: ANAF suspendă aberaţia fiscală semnalată de „Adevărul“. Cum au ajuns unii români să datoreze contribuţii de 468 de lei pentru „venituri“ de un leu

Aberaţia fiscală perfectă: o familie de pensionari a fost nenorocită pentru suma de 1 (un) leu

Mai multe pentru tine:
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €