FOTO Copii de bani gata. Regulile de circulaţie nu reprezintă un interes pentru Dolha Jr.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai cunoscuţi copii de bani gata din Maramureş este Mircea Dolha, fiul deputatului Mircea Dolha. Tânărul în vârstă de 20 de ani, încalcă regulile de circulaţie cu nonşalanţă şi chiar se mândreşte cu ispravele sale pe pagina sa de socializare.

223 de kilometri la oră în drum spre Bucureşti


Una dintre cele mai mari „realizări“ a băimăreanului, discutată îndelung pe pagina sa de socializare, a fost atingerea vitezei de 223 de kilometri la oră când mergea spre Bucureşti. Incidentul a avut loc în urmă cu câteva luni, acesta postând fotografia pe facebook lăsând şi un comentariu. „Puţin peste 50km/h :d“. Imaginea a adunat aproape 100 de like-uri, fiind îndelung comentată de prietenii acestuia. 

Chiar dacă a depăşit limita legală de viteză cu 173 kilometri la oră, fiul deputatului USL nu a primit nici măcar o amendă sau vreun avertisment din partea Poliţiei. 
 

Parcări după bunul plac


Viteza se pare că nu este singura problemă a lui Dolha Jr. Nu de puţine ori, maşina băimăreanului a fost văzută în diferite zone ale municipiului lăsată la întâmplare. În cazul de faţă, fiul deputatului maramureşean nu s-a ostenit prea mult să caute un loc liber în parcarea subterană a mall-ului, lăsând maşina în mijlocul drumului. Dolha Jr. conduce  un Mercedes Benz C220.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online