FOTO Ciobanul care a descoperit epava elicopterului prăbuşit în Maramureş: „Eu cred că e demult aici, se vede asta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciobanul care a găsit epava elicopterului prăbuşit în Maramureş a vorbit în premieră despre evenimentul neobişnuit. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care investighează accidentul aviatic au deschis dosar penal pentru violarea spaţiului aerian român.

Omul care a descoperit epava spune că se afla în pădure cu oile de o săptămână, dar abia joi, 9 mai, a văzut elicopterul. Imediat ce a sesizat epava, ciobanul a fugit către mormanul de fiare cu intenţia de a salva eventualele victime. Când a ajuns lângă aparat şi a văzut pilotul care încă era la manşa aparatului de zbor s-a speriat. 

„Am văzut un om şi am crezut că îl pot salva. Apoi am observat că umblă muşte pe el şi m-am speriat pentru că nu am ştiut ce să fac. Când am văzut elicopterul am crezut că sunt ăştia de la APIA, că mai umblă ei pe aici. Şi atunci m-am învârtit roată, i-am văzut capul omului. Era negru la faţă. Am coborât mai jos, unde era semnal şi l-am anunţat pe unul de la noi şi el a sunat la poliţie. Nu am auzit nici avioane pe aici, e prima dată. Eu cred că e demult aici, că se vede asta. Nici nu mi-a venit să cred când am văzut. Ăştia de la APIA mai vin pe aci să vadă cum e terenul, cum e lucrat. Nu am ştiut că e străin. Am dat telefon acasă şi mi-au spus că nu e de la noi. Eu am fost crescut de părinţi că primul ajutor se dă, dar nu am mai avut pe cine ajuta”, a spus Ioan Pop.

Epava elicopterului va fi coborâtă din munţi sâmbătă, 11 mai, când la Săpânţa vor ajunge reprezentanţii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile. Până atunci, epava este păzită de către jandarmi înarmaţi. 

Citeşte şi

FOTO Elicopter prăbuşit în judeţul Maramureş. O persoană moartă, probabil pilotul, găsită lângă epava descoperită de un cioban

VIDEO Elicopterul prăbuşit în Maramureş era pilotat de adjunctul echipei de elicoptere din Minsk. Familia îl dăduse dispărut din martie

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima