FOTO Căsuţa din lemn unde funcţionează cea mai mică şcoală din România. Ce suprafaţă are şi unde se găseşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mică şcoală din România se află în cătunul Cornăţea, din judeţul Maramureş. Într-o cămăruţă de lemn, de 16 metri pătraţi, 15 suflete învaţă zilnic tainele cunoaşterii. Sunt cinci generaţii, în aceeaşi încăpere, cu aceeaşi învăţătoare, dar nu se gândesc să lipsească de la cursuri, chiar dacă parcurg zilnic aproximativ 5 kilometri pentru a ajunge la şcoala primară.

Aflată pe un vârf de deal, în cel mai îndepărtat cătun al judeţului Maramureş, Şcoala primară din Cornăţea îşi primeşte zilnic elevii. Chiar dacă vin pe jos aproximativ 5 kilometri, prin nori sau zăpadă, micuţii nu lipsesc de la ore.

„În zonă sunt multe animale sălbatice. Mai ales mistreţi. Trebuie să fim atenţi mereu când ne ducem copiii la şcoală. Aici am învăţat ultimele 30 de generaţii din cătun”, spune Ileana V., o  localnică dintre puţinii oameni care mai locuiesc în Cătun.

Chirie pentru căsuţa de lemn în care învaţă elevii 

Cele 15 suflete, de diferite generaţii, elevi ai claselor pregătitoare - IV învaţă în acelaşi spaţiu. Învăţătoarea este cea care le explică micuţilor cum se scrie „mama”, dar şi cea care, în aceeaşi oră îi învaţă exerciţii cu diferite operaţii matematice. În Poienile de Sub Munte, cea mai mare comună din judeţul Maramureş sunt 18 astfel de unităţi şcolare, dar cea din Cornăţea este cea mai mică ca şi suprafaţă. Şcolile au fost astfel rarefiate din cauza formei de relief, dar nu numai. 

„Şi din cauza lipsei domeniului public pe care să îl fi preluat primăria în decursul timpului. Pentru că aici suntem o zonă de munte şi peste tot sunt proprietăţi persoane fizic. Statul are foarte puţin. Noi am adus şi am pus în ordine domeniul public şi am înscris în cartea funciară şcolile principale, dar cele care sunt în spaţii închiriate nu avem nicio putere pentru că acolo proprietar este altcineva. Nu ţine de primărie, noi doar plătim o chirie la cetăţeanul care ne găzduieşte”, a spus Ştefan Oancea, primarul comunei Poienile de Sub Munte.

Terenul pe care este aşezată cea mai mică şcoală din România nu aparţine primăriei. Astfel, chiria care se plăteşte din bugetul unităţii şcolare către proprietarul suprafeţei se ridică la suma de 100 de lei/ lună şi impozitele aferente acestei sume. La aceasta se adaugă plata a 25% din norma salarială a unei angajate care să se ocupe de curăţenie, fiind o facilitate care s-a convenit între proprietar şi şcoală.

Şcoala a fost electrificată în urmă cu patru ani 

Cea mai mică şcoală din România a fost electrificată în anul 2015 în cadrul campaniei „Lumină pentru România”. Campania a fost derulată la iniţiativă organizaţiei neguvernamentale, Free Mioriţa, în cadrul acestei campanii, fiind iluminate ultimele trei şcoli din România: Cruhla (judeţul Suceava), Poienile de Sub Munte (judeţul Maramureş) şi Dobraia (judeţul Caraş-Severin).

Citeşte şi

FOTO Mobilizare impresionantă de forţe pentru găsirea fetiţei de 6 ani, dispărută de trei zile. Ce temeri au autorităţile

FOTO Ce au găsit anchetatorii în elicopterul prăbuşit în Maramureş. Mecanismul prin care coletele cu ţigări de contrabandă erau aruncate din zbor

Mai multe pentru tine:
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile