Final de octombrie, început de noiembrie încărcat de amenzi aplicate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inceput de noiembrie cu foarte multe amenzi aplicate de politie in Maramures FOTO:ARHIVA

Poliţiştii maramureşeni s-au aflat la datorie în acest final de săptămână. În total au fost aplicate amenzi care depăşesc suma de 91.000 lei pentru abateri la regimul circulaţiei.

Poliţiştii rutieri maramureşeni au desfăşurat la finele acestei săptămâni mai multe acţiuni pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanţii la trafic. împreună cu inspectorii de trafic din cadrul  Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, poliţiştii au verificat autoturismele aflate în trafic pe D.N.18 Baia Mare – Baia Sprie, D.N.1C Baia Mare – Şomcuta Mare şi D.N 18 Baia Mare – Copalnic Mănăştur. 

Din cele 58 de autovehicule oprite pentru control, în 34 de cazuri operatorii de transport auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de peste 65 000 de lei.

Printre principalele abateri constatate de organizatorii acţiunii s-au regăsit nerespectarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto sau privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

O altă acţiune a fost organizată de poliţiştii rutieri pe principalele artere de circulaţie din municipiul Baia Mare pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane efectuat cu autovehicule cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi a legalităţii transportului de marfă pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Controalele efectuate s-au soldat cu aplicarea a 32 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 22 000 de lei.

Şi poliţiştii din Baia Sprie, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş, au efectuat verificări în trafic pentru identificarea autovehiculelor care nu îndeplinesc toate condiţiile de circulaţie pe drumurile publice, din punct de vedere a documentelor ce atestă starea tehnică a acestora. Au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, amenzile depăşind 4000 de lei.

În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii maramureşeni au fost suspendate nouă permise de conducere şi au fost reţinute 11 certificate de înmatricularE. 

Citeste si: Elevii din şcolile din Maramures nu se tem de amenzi

Peste 300 de amenzi aplicate in doua zile

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online