Festivalul „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” continuă în Maramureşul Istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, ajuns la ediţia a opta, continuă săptămâna viitoare în Maramureşul istoric. Vreme de o săptămână, aici vor avea loc evenimente în mai multe localităţi: concerte, ateliere meşteşugăreşti, joc în sat şi multe altele.

După o primă săptămână de „explorare” în Ţara Lăpuşului, partea doua a festivalului reia drumul prin Ţara Maramureşului, în perioada 13 - 20 august 2017. Aici vor avea loc evenimente în mai multe sate, însă ca o curiozitate, organizatorul spune că nu se vor folosi sisteme de amplificare audio, tocmai pentru a se păstra specificul evenimentelor aşa cum era odinioară. De aceea, evenimentul este împărţit în mai multe sate, unde sunt organizate microevenimente aparte. Loredana Ionescu, co-organiizator, spune, la încheierea primei părţi a festivalului: “Ţara Lăpuşului a fost magică, o săptămână de împreună simţire. Fiecare sat a pregătit propriul său microeveniment, fără scenă, cu amplificare minimă, activând oameni, poveşti, muzicieni, ritualuri. Toate la un loc au declanşat o promovare masivă, resimţită la nivel naţional, obţinută cu resurse financiare foarte reduse. Cheia în această poveste este ceea ce noi numim <Aurul României>: resursele umane de nepreţuit ale comunităţilor rurale. De ce le numim aşa? Pentru că au o capacitate unică şi foarte valoroasă: posedă secretul fericirii şi vor să îl împărtăşească cu toţi cei care le vizitează!”,a spus ea.

Despre partea a doua a evenimentului, care începe în 13 august, Peter Hurley spune: “Deschidem partea a doua a festivalului duminică, 13 august, ora 19, în Valea Stejarului, lansând inclusiv Şcoala de Vară Moş Pupăză. Am pregătit o săptămână fermecătoare, cu un scop simplu, crearea bucuriei prin cultura tradiţională: prin lemn, prin lână, prin muzică, prin dans! Organizăm ateliere meşteşugăreşti în trei sate: Valea Stejarului, Săpânţa şi Bârsana: cioplit, ţesut, dans şi cântece tradiţionale, ceteră, cimpoi şi fluier, tulnic, drâmbă. Nu necesită experienţă. Sunt pentru adulţi şi pentru copiii lor! În fiecare seară participăm la o petrecere într-un alt sat gazdă”, spune el.

De asemenea, Peter Hurley, irlandezul care de opt ani organizează evenimentul ce a început în Săpânţa, lansează invitaţia la deschiderea oficială de duminică, 13 august de la ora 19.00 la Valea Stejarului. Evenimentul se va încheia după o săptămână, în 20 august, cu o horă în jurul Cimitirului Vesel din Săpânţa. “Veniţi cu noi în explorarea propriilor rădăcini!”, este îndemnul organizatorului

Fiecare zi a săptămânii este împărţită în trei părţi. Dimineaţa vor avea loc ateliere de meşteşug, după amiaza - ateliere de dans şi cântece tradiţionale, iar seara, joc în sat. În fiecare seară, jocul este în alt sat.

Duminică, 13 august, la ora 19:00, este programat un recital de pricesne susţinut de Măriuca Verdeş, Lenuţa şi Teodora Purja, dar şi proiecţie film, la Valea Stejarului. Luni, 14 august, de la ora 19:00 şi de la ora 21:00 va pleca un microbuz la Mănăstirea Bixad şi Mănăstirea Moisei. Marti, 15 august, de la ora 15:00 este organizat un joc în sat, la Valea Stejarului. Miercuri, 16 august, de la ora 18:00 este joc în sat, la Ieud şi Săcel, iar joi, 17 august, de la ora 17:00 este joc în sat, la Valea Vişeului. Vineri, 18 august, de la ora 18:00 are loc o petrecere cu Grupul Iza, la Berbeşti, iar sâmbătă, 19 august, de la orele 14:00 şi 23:00 - Concertele Sus pe Bradova, la Bârsana, unde vor cânta Peter Moynahan, Ducu Hotima, Corbu, Mircea Florian, Dirty Shirt. Duminică, 20 august, ora 16:00, la finalul evenimentului este organizată „Reuniunea Satelor”, la Săpânţa, unde la ora 18:00 va avea loc deja celebra horă în jurul Cimitirului Vesel.

Proiectul iniţiat de Peter Hurley, un irlandez care s-a stabilit în România cu mulţi ani în urmă, a luat o amploare tot mai mare. Dacă în urmă cu opt ani a fost organziat doar la Săpânţa, în ultimii ani a devenit tot mai amplu. Anul acesta a cuprins şi o săptămână de evenimente în Ţara Lăpuşului, iar anul viitor este posibil ca festivalul să atingă şi sate din judeţele învecinate.

Proiectul este finanţat parţial de Consiliul Judeţean Maramureş şi Administraţia Fondului Cultural Naţional

Mai puteţi citi:

Scandal la Prefectura Maramureş. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a calma spiritele

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională