Federaţia Română de Handbal se delimitează de mesajul jucătoarei Adriana Nechita, postat pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa de handbal   Sursa foto: Facebook

Federaţia Română de Handbal (FRH) vine cu o precizare după ce în mediul online a apărut un mesaj semnat de Echipa Naţonală de Handbal cu privire la susţinerea echipei Baia Mare şi a primarului Cătălin Cherecheş. Mesajul pestat pe Facebok de Adriana Nechita a fost preluat de presa locală şi a ajuns pe prima pagină a ziarelor.

Federaţia Română de Handbal face precizări şi cu privire la persoanele care pot exprima mesajele publice în numele instituţiei. De asemenea, îşi exprimă preocuparea faţă de  situaţia actuală a clubului sportiv băimărean, unde DNA a început urmărirea penală a preşedintelui clubului şi a altor persoane din conducere, precum şi a primarului Cătălin Cerecheş pentur finaţarea clubului sportiv.  

Aici puteţi vedea mesajul semnat de Echipa Naţională de Handbal

Puteţi vedea mai jos textul integral semnat de preşedintele FRH:

PRECIZARE PRIVIND COMUNICATUL ECHIPEI NATIONALE DE SENIOARE APARUT PE MEDIILE DE SOCIALIZARE ONLINE

Federaţia Română de Handbal precizează opiniei publice că este singura entitate care poate comunica în numele Naţionalelor de Handbal ale României, indiferent de modalitatea şi canalul de comunicare. Niciunul dintre membrii stafului tehnic sau jucători, indiferent de nivel, niciunul dintre angajaţii Federaţiei, cu excepţia preşedintelui acesteia şi nici colaboratorii noştri nu au dreptul de a exprima mesaje publice în numele Naţionalelor noastre.

Federaţia Română de Handbal se delimitează astfel de mesajul jucătoarei Adriana Nechita, care spune pe o reţea de socializare că ”Naţionala sprijină Baia Mare”. Adriana Nechita este o jucătoare de bază a României, dar acesta nu-i dă dreptul să vorbească în numele comunităţii noastre. FRH îi atrage atenţia Adrianei  Nechita să nu mai folosească acest tip de mesaje, care depăşesc statutul său profesional.

În acelaşi timp, FRH apreciază şi salută comunitatea handbalistică locală, căreia îi acordă un profund respect pentru întreaga contribuţie la istoria handbalului românesc. FRH consideră Baia Mare una dintre cele mai importante şcoli ale handbalului românesc, cu un club de care suntem mândri că ne reprezintă în lume. Drept dovadă, FRH organizează meciurile Naţionalei masculine din ianuarie 2016, împotriva Finlandei si Austriei la Baia Mare, unde ştim că vom avea parte de o primire calduroasa.

FRH priveşte cu preocupare situaţia actuală a clubului din Baia Mare şi speră ca acuzaţiile aduse să fie îndepărtate cât mai repede. De asemenea, FRH respectă prezumţia de nevinovăţie în ce-i priveşte pe oficialii clubului băimărean, dar crede că orice asociere a Naţionalelor cu acest tip de situaţie este dăunătoare pentru imaginea comunităţii noastre sportive. Speram ca instituţiile statului să dea o rezolvare cât mai rapidă cazului de la Baia Mare în interesul sportului românesc.

Locul unde se exprimă Naţionala României este terenul de joc. Iar FRH le felicită pe toate fetele pentru victoria împotriva naţionalei statului Belarus.

Presedinte FRH

Alexandru Dedu

Mai puteti citi:

Directorul executiv al HCM Baia Mare, sub control judiciar

Primarul Cătălin Cherecheş, pus sub acuzare în dosarul finanţărilor HCM

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile