Explozie în Baia Mare. O persoană cu arsuri de 80% pe suprafaţa corpului a fost trimisă la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozie din cauza unei centrale pe lemne în Baia Mare

Explozie într-un imobil de pe strada Pietrarilor din Baia Mare. Din ce se cunoaşte până la această oră o persoană a suferit arsuri pe corp în proporţie de 80%, aceasta fiind transportată cu elicopterul SMURD La Bucureşti.

Iniţial victima a fost preluată de un echipaj al Ambulanţei Maramureş şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, în stare critică.

Potrivit declaraţiilor făcute, pentru adevarul, de către directorul medical al Spitalului Judeţean Baia Mare, dr. Vasile Pop victima este un bărbat în jur de 37 de ani care a suferit arsuri serioase şi care se zbate între viaţă şi moarte. 

Arsurile suferite pe circa 80% din corp fac ca şansele de supravieţuire a bărbatului să scadă dramatic, tocmai datorită acestui lucru fiind solicitat un elicopter SMURD pentru transportul lui la Bucureşti unde va avea parte de îngrijri de specialitate. 

Din ce se cunoaşte, se pare că barbatul ar fi intenţionat să aprindă focul în centrala termică pe lemn cu benzină, moment în care s-ar fi produs explozia. Pompierii maramureşeni au intervenit pentru punerea în siguranţă a zonei, fiind deschisă a anchetă în acest sens.  

Pe aceeasi tema: UPDATE Explozie într-un apartament din Târgu Mureş. Un copil de 10 ani şi o femeie, răniţi

VIDEO Explozie într-un restaurant din Câmpulung Moldovenesc. Două angajate au murit şi alte două au fost grav rănite

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort