Evaziune fiscală cu medicamente. Suspecţii au avut complici la farmacie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evaziune cu medicamente   Foto: Adevărul

O întreagă reţea care făcea ”afaceri” cu medicamente a fost destructurată de poliţişti. Se pare că cei implicaţi aveau complici la farmacie şi puneau la dispoziţia bolnavilor medicamente ieftine de pe piaţa nagră, în timp ce ei îşi decontau medicamentele prescrise pe reţetă, însuşindu-şi diferenţa de preţ.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş, au descins azi, 13 aprilie, la 15 domicilii a unor suspecţi din judeţele Maramureş, Alba şi Cluj. Ei au vizat destructurarea unui grup infracţional ai cărui membri erau bănuiţi de evaziune fiscală, fals informatic şi trafic de droguri. ”Din cercetări a reieşit că, cei în cauză ar fi procurat şi ulterior pus la dispoziţia persoanelor interesate, la un preţ diminuat cu 30% faţă de preţul practicat de farmaciile autorizate, a unor medicamente plasate sub un regim special (destinate bolnavilor cu afecţiuni renale şi hepatice, antibiotice,  medicamente care conţin substanţe cu efect psihotrop), fără ca persoanele cărora le-au fost vândute să deţină prescripţii medicale”, se arată într-un comunicat remis presei de căte IPJ Maramureş.

Două dintre persoanele bănuite, cu complicitatea altor membri ai grupului infracţional, ar fi pretins că lucrează la o companie de distribuire a medicamentelor, speculând relaţiile de încredere şi legăturile create de-a lungul timpului cu pacienţi care beneficiază de medicamente gratuite în cadrul unor programe naţionale de sănătate. Astfel, acestea ar fi intrat în mod repetat în posesia unor reţete medicale şi a cardurilor de sănătate care permit titularilor să ridice medicamentele prescrise de medicii specialişti, procurând de pe piaţa neagră diferite medicamente, la un preţ mult mai mic decât cel practicat în farmacii, le-ar fi pus la dispoziţia bolnavilor şi şi-ar fi decontat contravaloarea medicamentelor de la Casa Asigurărilor de Sănătate, însuşindu-şi diferenţa de preţ. Pentru a-şi însuşi banii, cei doi bănuiţi, cu complicitatea angajaţilor unei farmacii, ar fi introdus date informatice false în aplicaţia care gestionează modul de prescriere şi eliberare a reţetelor medicale de către medici şi farmacişti.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi a structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Cluj Napoca, Alba şi Sălaj. De asemenea, activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, Direcţiei Antifraudă Oradea, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi al jandarmilor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"