Ei sunt candidaţii la Camera Deputaţilor în Colegiul 4şi 5 Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Timiş şi Doru Leşe sunt principalii candidaţi în colegiul 4 şi 5 Maramureş FOTO: Adevărul

Timp de o săptămână. Ziarul Adevărul vă va prezenta candidaţii pe care partidele politice au decis să-i arunce în lupta pentru un post de senator sau deputat. În Maramureş există şapte colegii pentru Camera Deputaţilor şi trei pentru Senat.

Cinci candidaţi pentru Colegiul 4 Târgu Lăpuş


Colegiul 4 Târgu Lăpuş este format din 15 localităţi existând un număr total de 67.368 de alegători. În acest colegiu sunt deasemenea cinci candidaţi, însă doar doi dintre ei au şanse reale la victorie. 

Candidaţii care se luptă aici sunt: Doru Leşe (USL), Mircea Man (PDL), Szekely Miklos (UDMR), Nagy Roland (PER) şi Vasile Revnic (PPDD)

Cine sunt candidaţii: 


Doru Leşe este deputatul în funcţie al acestui colegiu. Are 49 de ani şi s-a născut în Târgu Lăpuş. Maramureşeanul a fost prim-vicepreşedinte PDL Maramureş, fost vicepreşedinte PD Maramureş iar acum reprezintă PNL la alegerile parlamentare. Din 2008 este deputat, fiind şi unul dintre cei mai activi parlamentari ai judeţului.  


Mircea Man este o figură cunoscută maramureşenilor. De-a lungul timpului a ocupat funcţii precum: consilier judeţean, preşedintele CJ Maramureş sau deputat. În prezent acesta este preşedintele PDL Maramureş.  


Szekely Miklos are 62 de ani şi s-a născut în judeţul Cluj. Acesta este licenţiat în construcţii domeniu în care a şi activat până la pensionare. Acesta ocupă un post de consilier local în Seini. În perioada 2004-2012 Szekeli a fost viceprimarul oraşului Seini. 


Nagy Roland este o figură relativ necunoscută. Acesta are 31 de ani şi este născut în Baia Mare. Este licenţiat în drept şi ocupă funcţia de preşedinte al organizaţiei de tineret PER Maramureş. 


Vasile Revnic este unul din reprezentanţii PPDD la alegerile din 9 decembrie. Acesta are 48 de ani şi este stabilit în Târgu Lăpuş. Maramureşeanul este consilier local şi fost viceprimar în Târgu Lăpuş. 

Ei candidează în colegiul 5 Borşa-Vişeu 

Şapte localităţi sunt incluse în colegiul cinci Borşa-Vişeu. Acici sunt 51.235 de alegători care urmează să-şi aleagă deputatul pentru următorii 4 ani. La fel ca şi în celelalte zone există cinci candidaţi. 

Candidaţii care se luptă aici sunt: Şimon Gheorghe (USL), Vasile Timiş (ARD), Vida Noemi (UDMR), Gavrilă Hantig (PER) şi Nuţu Fonta (PPDD)

Şimon Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni ai zonei. Acesta este consilier judeţean de 12 ani şi a fost consilier local în Vişeu de Sus. Maramureşeanul este vicepreşedintele PSD Maramureş fiind unul dintre cei mai vechi membrii ai acestei organizaţii. 

Vasile Timiş este candidatul care a obţinut cele mai multe voturi la alegerile din 2008. Acesta are 45 de ani şi s-a născut în Borşa. În ceea ce priveşte scena politică, Timiş este consilier local, fost secretar de stat, fost inspector general în Ministerul Educaţiei şi fost inspector şcolar în Cluj. 

Gavrilă Hantig este un maramureşean în vârstă de 42 de ani. Acesta activează de puţină vreme în politică, alegând să reprezinte PER la alegerile parlamentare. Nu ocupă nicio funcţie sau vreun post public, fiind plecat în Italia de mai bine de zece ani.  

Vide Noemi are 42 de ani şi reprezintă UDMR. Aceasta este preşedintele executiv UDMR Baia Mare şi ocupă un post de consilier local în municipiul reşedinţă de judeţ.  

Nuţu Fonta este deasemenea unul din outsiderii acestui tur de scrutin. Are 49 de ani şi s-a născut în Borşa. Este licenţiat în economie şi în momentul de faţă este administrator de firmă. 

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone