„Drumul oaselor” din Maramureş va fi realizat de o firmă din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa numitul "drum al oaselor" din Maramureş va fi realizat de o firmă din Cluj. Lucrările vor demara în cel mai scurt timp, astfel încât şoferii care tranzitează acest drum să fie mulţumiţi.

Perioada destinată eventualelor contestaţii la licitaţia pentru „Lucrări rămase de executat în cadrul proiectului „Reabilitare traseu de drum judeţean Baia Sprie (DN128) –Cavnic (DJ184) – Ocna Şugatag (DJ109F – Călineşti (DJ185) – Bârsana (DJ185)” a trecut, fără ca vreuna din firmele necâştigătoare să depună contestaţie.

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu a declarat că pasul următor este semnarea contractului şi emiterea ordinului de începere a lucrărilor. 

„Până în acest moment nu a fost formulată vreo contestaţie la procedura de atribuire a lucrărilor rămase de executat în cadrul execuţiei drumului Baia Sprie-Bârsana. În consecinţă vom trece la încheierea contractului de execuţie a lucrărilor pentru acest tronson de drum.  

Cred că acest moment a fost aşteptat de toată lumea, dar mai ales de oamenii din zonă care circulă pe un traseu nu foarte bun şi nădăjduim ca de acum înainte să fie bine. Sperăm să terminăm proiectul până anul viitor. Iar dacă vremea va fi bună, sperăm să putem începe lucrările  cât mai curând – în această toamnă. E bine că avem acum un câştigător. E un obiectiv important şi sperăm să putem finaliza acest drum al oaselor, cum a fost denumit el de foarte multe ori”, a explicat preşedintele CJ MM, Zamfir Ciceu.

Reprezentantul firmei S.C. Diferit SRL a semnat azi, 16 septembrie, contractul de realizare a lucrărilor. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2, Măsura 2.1. Valoarea la care a fost adjudecată oferta firmei S.C. Diferit SRL este de 79.058.183,19 lei fără TVA. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”