Doi maramureşeni au ajuns după gratii fiind acuzaţi de  viol şi complicitate la viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi au ajuns în atenţia poliţiei după ce, în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, au intrat cu forţa în casa unei femei pe care ulterior au violato. Suspecţii au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, complicitate la viol şi violare de domiciliu.

În acest caz, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, a inculpaţilor Jurj Găvrilă Ştefan şi Jurj Simion (aflaţi în stare de reţinere) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, viol şi complicitate la viol pentru cel de-al doilea. 

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, întocmită de procurori, a rezultat că în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2013, în jurul orelor 03.00,cei doi inculpa'i, după ce au consumat băuturi alcoolice în mai multe localuri din comuna R., judeţul Maramureş, s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate T.M., unde au intrat fără drept. Inculpatul Jurj Simion a imobilizat-o pe partea vătămată, iar Jurj Găvrilă Ştefan a întreţinut cu aceasta raport sexual.

Instanţa a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Jurj Găvrilă Ştefan şi Jurj Simion, pentru perioada 17 noiembrie 2013 – 15 decembrie 2013

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%