Doi bărbaţi din Maramureş, condamnaţi pentru trafic de droguri de mare risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi din Şomcuta Mare au fost ridicaţi de poliţiştii maramureşeni şi duşi la penitenciat. Pe numele lor exista mandat de arestare, fiind condamnaţi pentru trafic de droguri de mare risc.

Ieri, 20 octombrie, poliţiştii maramureşeni au desfăşurat activităţi pentru identificarea şi încarcerarea a doi bărbaţi din Şomcuta Mare, pe numele cărora instanţa a emis mandate de executare a unor pedepse privative de libertate pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sprijiniţi de cei din Şomcuta Mare şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Maramureş, au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise de Tribunalul Maramureş. Ei au identificat doi bărbaţi din Şomcuta Mare, în vârstă de 36 şi 48 de ani, care au fost condamnaţi la executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Cei doi condamnaţi au fost depuşi în penitenciar unde îşi vor executa pedeapsa.

Mai puteţi citi:

Vitezomanii, luaţi în vizor de poliţiştii de la Rutieră

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”