Doar 50 de pacienţi au apelat la Biroul pacientului într-un an de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul pacientului a fost solicitat doar de 50 de persoane. 20 dintre acestea au vrut consiliere, 12 au avut ceva de reclamat, în timp ce 9 pacienţi au prezentat scrisori de mulţumire. Biroul pacientului oferă posibilitatea pacienţilor, mulţumiţi sau nemulţmiţi, să-şi spună părerea, să reclame ori să facă sugestii privind calitatea actului medical la Spitalul Judeţean din Baia Mare.

După un an, activitatea biroului numără doar 50 de pacienţi care au avut ceva de spus, însă cei implicaţi spun că e un început bun. „Am avut o comunicare eficientă şi am găsit de fiecare dată deschidere din partea conducerii spitalului, medicilor , asistenţilor, cât şi din partea restului personalului din unitate, în rezolvarea cazurilor înregistrate. Tot în acest an am făcut cunoscut acest serviciu la nivelul întregului spital, distribuind o broşură pentru informarea pacienţilor în legătură cu acest serviciu, în fiecare secţie din spital”, spune Ana Ghiţă, coordonatoarea biroului.

Dintre cei 50 de pacienţi, 20 au cerut consiliere, 12 au făcut reclamaţii, doi au venit cu sugestii, iar nouă au venit cu scrisori de mulţumire. „Acest birou nu face altceva decât să completeze filosofia noastră, ca ONG de susţinere a acestui spital, să asigurăm posibilitatea pacienţilor, dar şi cadrelor medicale, de a participa la creşterea calităţii actului medical prin sugestii, chiar şi nemulţumiri, care duc la rezolvarea unor stări de fapt din spital”, a precizat Călin Herţeg, preşedintele Asociaţiei Pretenii Spitalului.

„Cele mai frecvente aspecte pe care pacienţii le sesizează sunt legate de comunicarea deficitară cu unele cadre medicale, numărul redus de consultaţii în ambulatoriu acoperite de Casa de Asigurări de Sănătate şi timpii mari de aşteptare pentru unele examinări medicale. Îmbucurător pentru noi este că, printre cei care ajung la acest birou, se numără şi pacienţi mulţumiţi, care-şi exprimă aprecierea faţă de medicii şi asistentele care i-au îngrijit, precum şi pentru serviciile de care au beneficiat în cadrul spitalului. Este important să menţionăm că orice problemă semnalată, indiferent de natura ei, a fost tratată cu toată serioziatea şi în condiţii de confidenţialitate”, a precizat coordonatoarea Biroului Pacientului.

Managerul spitalului: „E un început promiţător”

Managerul interimar al spitalului, dr. Vasile Pop apreciază activitatea desfăşurată de Biroul pacientului şi consideră că este un început promiţător, în folosul pacientului, dar şi al spitalului. „Avem o coabitare foarte bună, chiar dacă la început nu sunt cifre astronomice, este un început. Sunt aparţinători nemulţumiţi de activitatea medicală, dar care se adresează administraţiei spitalului. Mulţi încearcă să ceară consiliere, important este să rezolvăm cât mai multe probleme şi nemulţumiri. Este un lucru foarte bun în sensul că de cele mai multe ori apar lucruri neplăcute acolo unde nu există comunicare. Dacă există comunicare şi lucrurile sunt spuse pe înţelesul omului, lucrurile merg bine”, a precizat Vasile Pop.

El a mai arătat că nemulţumirile cele mai multe, legate de consultaţiile din ambulator, ţin în cea mai mare parte de posibilităţile limitate ori prin Casa de Asigurări de Sănătate, ori prin lipsa medicilor la unele specializări. „În ambulator se pot face patru consultaţii pe oră. Aceasta este norma stabilită de Casa de Asigurări de Sănătate. Un medic lucrează în ambulator câteva ore: unii două, alţii patru ore, pentru că se face integrarea medicilor din spital în ambulator. Sunt multe consultaţii care se fac la cerere, contra cost. Sunt bolnavi care vin cu bilet de trimitere, dar nu au număr de ordine şi atunci se consideră consultaţie la cerere. Pe un medic nimeni nu-l poate obliga să vadă, înafară de norma de bază, şi alţi bolnavi, iar de aici ies uneori discuţii. Dar, de exemplu, un medic chirurg poate are două ore în ambulator, dar nu poate lăsa bolnavul în sala de operaţii pentru consultaţii în ambulator”, a mai spus el.

Medicul Vasile Pop a tranşat şi problema personalului, arătând că există unele specializări la care mai este nevoie de medici, aceasta fiind sursa multor nemulţumiri ale pacineţilor,  înafara limitelor impuse de CAS.

Biroul pacinetului a fost implementat în martie 2017, de către Asociaţia Prietenii Spitalului cu ajutorul conducerii unităţii medicale, fiind inspirat după modelul britanic PALS (Patient Advice and Liaison Service), care este un departament integrat şi susţinut de sistemul medical brianic. Biroul pacientului este un proiect independent şi susţinut financiar de către Asociaţia Prietenii Spitalului.

Mai puteţi citi:

Spital redeschis din banii cetăţenilor şi blocat de consilierii locali. „Trebuie să treacă în patrimoniul primăriei“

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste