Deputatul Călin Matei este cercetat de ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Matei este cercetat de ANI Foto: Adevărul

Deputatul PSD Călin Matei a intrat în atenţia celor de la Agenţia Naţională de Integritate, după ce acesta în perioada în care a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş ocupa şi un post în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean „Dr. Constanti Opriş“. În cayul în care va fi găsit vinovat, deputatul este decis să atace în instanţă decizia ANI.

Numărul aleşilor judeţeni sau locali maramureşeni este în continuă creştere. De această dată, ANI a deschis un nou dosar în numele deputatului Călin Matei pentru o presupusă incompatibilitate. Acesta este cercetată pentru perioada în care făcea parte din Consiliul de Administraţie al spitalului judeţean, deş ocupă şi postul de vicepreşedintel al CJ Maramureş.  

Spunând că acuzaţiile ce i se aduc sunt total deplasate, deputatul a explicat că unitatea spitalicească este în subordinea Cj şi a fost trimis acolo de plenul Consiliului Judeţean. 

Matei a mai spus şi că este de datoria consilierilor judeţeni să facă parte din acest consiliu, fiind nevoiţi să verifice constant activitatea spitalului. 

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima