Deputata Viorica Cherecheş, mama primarului din Baia Mare, propusă spre excludere din PNL. Gestul care a revoltat conducerea partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Viorica Cherecheş, alături de Viorica Dăncilă şi Gabriel Zetea, în vizită la Spitalul de Boli Infecţioase, Dermatovenerologie şi Psihiatrie Baia Mare. FOTO: Consiliul Judeţean Maramureş

După ce a câştigat alegerile europarlamentare detaşat la nivelul judeţului Maramureş, PNL a început să facă curăţenie în organizaţie. Astfel, în cadrul Comitetului Director Judeţean s-a luat decizia de demarare a procedurilor pentru excluderea din organizaţie a deputatei Viorica Cherecheş. Parlamentarului i se reproşează neimplicarea în campania electorală, dar şi prezenţa în jurul social-democraţilor.

Vineri, 31 mai, liberalii maramureşeni s-au reunit în Comitet Director Judeţean. La propunerea preşedintelui PNL Maramureş, Ionel Bogdan, liberalii au decis cu o majoritate covârşitoarea începerea procedurilor pentru excluderea din partid a deputatului Viorica Cherecheş. Parlamentarului i se reproşează de către colegii din partid faptul că nu s-a implicat în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, dar şi faptul că s-a afişat cu o săptămână înainte de alegeri cu premierul Viorica Dăncilă şi alţi social-democraţi, în cadrul unei vizite pe care prim-ministrul României a susţinut-o în Baia Mare.

Potrivit statului PNL, decizia Comitetului Director Judeţean urmează să fie analizată în cadrul Biroului Permanent Naţional cel mai probabil peste două săptămâni. 

Viorica Cherecheş este mama primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, şi a fost aleasă deputat la alegerile din decembrie 2016. Aceasta este singurul parlamentar care a căştigat un mandate pe listele PNL Maramureş. 

Citeşte şi:

Un român din Irlanda îi scrie lui Iohannis despre organizarea alegerilor în diaspora şi cere demisia lui Meleşcanu: „Nu mai putem accepta batjocura cu orice ocazie!“

 

Alegeri europarlamentare - Rezultate parţiale în Maramureş. PNL, marele câştigător în fieful PSD. USR PLUS, victorie detaşată în Baia Mare

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model