Degustare de bucate tradiţionale şi folclor autentic, la Festivalul ”Tradiţi Chiorene” de la Săcălăşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jocuri populare la Festivalul ”Tradiţii Chiorene”   Foto: Angela Sabău

Duminică, 28 august la Săcălăşeni s-a desfăşurat Festivalul ”Tradiţii Chiorene”, manifestare ajunsă la ediţia a IX-a. După deschiderea oficială, atracţia sărbătorii a fost degustarea de bucate tradiţionale, dar şi spectacolul folcloric care a urmat.

Câteva sute de oameni din comuna Săcălăşeni au participat, duinică, la Festivalul ”Tradiţii Chiorene”, manifestare cultural-artistică ce se desfăşoară de nouă ani. După oficierea slujba religoasă au particpat la deschiderea oficială primarul comunei, Emilian Pop, dar şi invitaţii săi, respectiv primarul comunei Mireş Mare, Ioan Mătieş, subprefectul Alexandru Bondre, deputatul Cornelia Negruţ, viceprimarul comunei Groşi, Gavril Ardusătan, preşedintele executiv ALDE Maramureş, Lucian Angheluţă şi alţi invitaţi.

În cadrul manifestării au fost felicitaţi cei ce au sărbătorit în acest an nunta de aur, dar şi tinerii ce au absolvi liceul în acest an, primarul în acest fel încercând să încurajeze tinerii să rămână sau să revină în localitate după studii. ”Dacă ar fi revenit în comună toate minţile luminate care au plecat din Săcălăşeni, vă imaginaţi ce ar însemna asta pentru comunitate”, a menţionat primarul Emilian Pop. De asemenea, cei mai harnici gospodari au  fost felicitai, fiind premiaţi pentru meritul de a avea ”cea ai frumoasă gospodărie”. Şi echipele de fotbal din satele comunei au fost încurajate, iar consilierii din vechiul mandat şi cei din actualul mandat au fost şi ei felicitaţi. A urmat apoi un spectacol de muzică şi dansuri populare susţinut de artişti locali, sătenii au degustat bucate tradiţionale, iar petrecerea a ţinut până târziu.

Mai puteţi citi:

Plante medicinale cu efect antidepresiv de trei ori mai puternic decât pastilele de sinteză

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce 2026 va fi un an important pentru familia regală britanică? Evenimentul marcant pe care îl va trăi Prințul George
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova