De unde vine expresia „a-i merge gura ca o moară stricată“

Oricare dintre noi am avut în faţa noastră o persoană cu un debit verbal atât de mare încât să ne fie greu să o urmărim. Asocierea acestor persoane cu o moară stricată are explicaţii istorice.

De multe ori am auzit-o, ori am fost puşi în situaţia de a folosi expresia „îi merge gura ca o moară stricată”. Asocierea unei trăsături a unei persoane cu o instalaţie din vechime nu a fost greu de făcut şi, de-a lungul secolelor, a fost folosită în special în mediul rural.

„E asocierea unei persoane care vorbeşte mult cu zgomotul roţii de moară când se învârte şi care, atunci când este stricată, merge în gol, face gălăgie inutil. Dacă unul din dinţi se strică, ea practic, nu mai macină şi face gălăgie inutil”, explică Janeta Ciocan, muzeograf la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare.

Practic, mai spune Janeta Ciocan, este o asemănare a unei persoane care vorbeşte mult, fără rost, fără esenţă, cu o moară care merge în gol, inutil, fără să macine ori să producă ceva. „«Îi umblă gura ca o moară stricată» se referă la faptul că vorbeşte mult şi fără rost, fără esenţă, ca şi moara stricată are face gălăgie, dar nu mai poate măcina. Seamănă cu expresia «a bate apa în piuă»”, mai arată muzeografa.

La fel ca şi alte expresii, „a-i merge gura ca o moară stricată” provine din popor. „Asocierea cu o moară stricată, o instalaţie rudimentară, în niciun caz nu e o expresie literară”, spune profesorul Monica Antal, doctor în Limba Română. „E expresie transmisă oral, provenită din popor, cu tentă regională. Nu se foloseşte în limbaj literar”, arată ea.

Expresia are sinonime precum „a bate câmpii”, care se referă la a vorbi pe lângă subiect, sau „a bate apa-n piuă”, care, la fel ca şi prima, se referă la a vorbi mult şi fără rost.