Cupa "Elek Gyula" din Budapesta a revenit campioanei României, HCM Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HCM Baia Mare se impune la Budapesta FOTO:Rares Moise/Adevarul

O reeditare a finale Baia Mare Champions Trophy a avut loc la Budapesta în acest final de săptămână, trofeul pus în joc de data aceasta fiind Cupa "Elek Gyula". La fel ca la Baia Mare, băimărencele au reuşit să se impună în finală împotriva FTC Rail Cargo Hungaria, scor 31-28 (12-14).

La acest turneu, potrivit hcmbaiamare.ro, HCM Baia Mare a reuşit trei victorii din tot atâtea meciuri. Gândul băimărencelor se îndreaptă acum spre primul trofeul al sezonului şi anume SuperCupa României. Meciul va avea loc în data de 26 august şi adversară le va fi HCM Roman.

Revenind la turneul amical de la Budapesta, trebuie spus că a fost un meci în care Makeeva a văzut cartonaşul roşu pentru că a îndrăznit să ceară explicaţii arbitrilor.

Decizia le ambiţionează pe coechipierele lui Makeeva, care câştigă partida şi trofeul. Asta în ciuda faptului că antrenorul Costică Buceschi a rulat din nou toate jucătoarele avute la dispoziţie, fără să pună pe primul plan rezultatul.

HCM: Arenhart (8 interventii), Ungureanu (8) - Ardean Elisei 7,  Davidenko 4 (1), Buceschi 3, Artsiukhovich 3, Gjorgjijevska 3, Tiron 2, Marin 2 (1), Herrem 2, Nechita 2, Szucs 1, Oltean 1, Tătar 1, Makeeva.

 HCM Baia Mare termină turneul fără să intervină nedorite accidentări în lot şi finalizează campania de pregătire cu 11 partide disputate şi tot atâtea victorii obţinute.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete