Cum să faci paste de casă cu doar două ingrediente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laştele pot fi preparate în zeci de feluri    Foto. click.ro

Oricine apreciază, măcar din când în când, o porţie bună de paste. La prepararea pastelor din aluat puţină lume se gândeşte. Nu pentru că ar fi prea greu, ci pentru simplul fapt că este mult mai uşor să le luăm gata făcute din magazin.

Pentru paste nu avem nevoie decât de două ingrediente: ou şi făină. Prepararea lor este foarte de simplă, însă necesită puţină îndemânare. Dar, cu ani în urmă, femeile nu cumpărau acest produs din magazin, ci îl preparau în casă.

„La 14 ani eram deja declarată socăciţă în sat. Mergeam, alături de femeile bătrâne, să gătim când erau nunţi, ori alte evenimente unde se prepara mâncare pentru mai multe persoane. Desigur, supa de pui era nelipsită de la orice masă, însă nimeni nu cumpăra fidea, ci se preparau «pături», cum se numeau foile de aluat din care tăiam fideaua. Făceam zeci de astfel de foi, le îndindeam cu un făcăleţ până când ajungeau doar o foaie subire”, spune Emilia, o băimăreancă de 49 de ani, care trăieşte acum în străinătate. „E adevărat că nu am mai făcut acasă de ani de zile, pentru că este mult mai uşor să cumpăr pastele de gata din magazin, dar parcă mi se face uneori dor de tăiţeii făcuţi în casă, sau de laşte (tăiţei laţi, n.r.) cu brânză gătite în casă”, mai spune ea.

Reţeta pe care ne-a împărtăşit-o este foarte simplă şi cuprinde doar două ingredinete, respectiv un ou şi100 de grame de făină, pentru o porţie mică de paste. Respectând proprţiile, se poate prepara o canitate mai mare.

Făina se pune într-un vas, iar în mijloc se sparge oul, după care se amestecă bine cu mâna, până când devine o cocă. „Acum se foloseşte robotul de bucătrie şi în câteva minute e frământat aluatul, dar cu mâna ia ceva mai mult, cam 15 – 20 de minute”, mai spune băimăreanca. După ce a fost bine frământat şi omogenizat, aluatul se lasă puţin să se „aşeze”, după care se întinde cu un făcăleţ pe blatul de lucru. Pentru a nu se lipi de blat sau de făcăleţ, se va folosi făină albă ca şi antiaderent, ori de câte ori va fi nevoie. Aluatul se întinde, apoi, rotind făcăleţul peste aluat, până când devine o foaie subţire. Pentru a nu fi prea greu de prelucrat, aluatul se poate împărţi în porţii mai mici, care vor fi întinse, apoi, mult mai uşor.

După ce a ajuns la dimensiunea dorită, „pătura”, cum este denumită în Maramureş, este tăiată la dimensiunea dorită. „Pentru supă, o tăiam pătrăţele mici, iar pentru laşte, făceam tăiei laţi, de 1-2 centimetri şi lungi, ca şi spaghetele. Cu brânză şi slănină prăjită ori cu brânză şi smântână erau incredibil de bune”, mai spune ea.

Astfel tăiate, pastele se lasă puţin la uscat, răsfirate pe o suprafaţă întinsă. Dacă sunt bine uscate, pot fi păstrate mai mult timp, în pungi de hârtie. Pentru a nu a greş însă, este mai sigur să fie congelate.

Mai puteţi citi:


Cum se alege un vin de calitate la magazin: „Nu va fi neapărat scump, nici ambalat în vreun recipient sofisticat“

Mai multe pentru tine:
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux