Cum facem impermeabilă încălţămintea de pânză. Improvizaţii testate de femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vorbă devenită celebră spune că „iarna nu-i ca vara”, iar asta se poate verifica cel mai bine în ceea ce priveşte încălţămintea. Cu o pereche de ghete impermeabile nu vom avea probleme toata iarna, indiferent dacă plouă sau ninge.

Oamenii au fost întotdeauna inventivi şi au găsit soluţii mereu, la problemele apărute. Când vine vorba de încălţăminte, oamenii au idei care de care mai ingenioase, pentru a face încălţămintea cât mai rezistentă. Aşa se face că pentru orice încălţăminte cumpărată din magazin există produse care promit să o facă impermeabilă, iar unele chiar au randament. Este doar un mic inconvenient.

„Când am cumpărat ultima pereche de ghete mi s-a oferit, la magazin, un produs pentru impermeabilizarea încălţămintei, numai că era destul de scump. Pe lângă cât am dat pe ghete, nu mi-am mai permis să dau bani şi pe crema respectivă, aşa că am ales să improvizez. E plin internetul de sfaturi şi unele chiar funcţionează. Am folosit o cremă de gălbenele şi chiar a funcţionat, dar e la fel de bună grăsimea de focă sau de balenă, ori de gâscă, sau uleiul de ricin”, spune Andreea, o studentă de 22 de ani din Baia Mare.

În ce priveşte încălţămintea din piele întoarsă, tânăra spune că cel mai bine a funcţionat sprayul din comerţ. „Nimic nu a dat randament mai bun ca sprayul special din comerţ. Încălţăminte din piele întoarsă e mult mai pretenţioasă decât celelalte. Sprayul îi asigură şi o revigorare a culorii, în cazul în care aceasta păleşte”, mai spune tânăra.

Cea mai ingenioasă metodă folosită este, însă, la încălţămintea de pânză. „Nu mi-a venit să cred că nu m-am gândit la asta mai de mult. Eu port foarte mult tenişi, pentru că îmi place încălţămintea sport. Ca să îi fac impermeabili, pe suprafaţa din pânză am frecat cu o bucată de lumânare de ceară, peste tot, să acopăr bine toată suprafaţa. Apoi am folosit uscătorul de păr şi am «uscat» bine tenişii, până când ceara s-a topit şi a pătruns în pânză. A doua zi, după ce s-au uscat, apa aluneca de pe suprafaţa lor, fără să mai pătrundă în interior”, mai relatează băimăreanca.

Ea mai spune că e important ca înainte de asta, încălţămintea să fie curăţată bine.

Producătorii şi comercianţii de încălţăminte spun că aceste produse, dacă s-au udat, se lasă să se usuce la temperatura camerei şi nu se pun, în niciun caz, pe calorifer. De asemenea, nu se recomandă spălarea în maşina de spălat, cu detergenţi de rufe, iar pentru a se reduce uzura, se recomandă utilizarea a două sau trei perechi de încălţăminte, alternativ.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile