Cultură de cannabis, descoperită de procurorii DIICOT, în Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cannabis cultivat în Maramureş   Foto: DIICOT

O cultură de cannabis amenajată pe malul drept al râului Someş, între localităţile Merişor şi Bârgău, au descoperit procurorii DIICOT în această dimineaţă. Ei au efectuat 10 percheziţii domiciliare în Baia Mare şi Baia Sprie, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în trafic de droguri.

Percheziţiile au avut loc azi dimineaţă, în cauză existând suspiciunea rezonabilă că membrii grupului  au amenajat o cultură de cannabis pe suprafaţa unui teren neamenajat, situat pe malul drept al râului Someş în aval, respectiv între localităţile Merişor şi Bârgău  pe care au recoltat-o periodic în perioada mai – octombrie 2017 (de mai multe ori, în funcţie de nivelul de maturitate atins de plante), se arată într-un comunicat remis presei de către DIICOT. Ulterior, recolta obţinută  era  depozitată  în mai multe locaţii de pe raza municipiului Baia Mare, unde era preparată  şi pregătită  pentru uscare în vederea consumului şi a comercializării / oferirii altor persoane consumatoare. În urma percheziţiilor au fost ridicate 4.5 kg. de cannabis, grindere şi o instalaţie dezafectată de creştere a plantelor de cannabis, precum şi alte obiecte care au legătură cu cauza.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca, ale Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş, echipa de tehnicieni criminalişti din cadrul I.P.J. Maramureş, precum şi un echipaj canin de la Direcţia Regională Vamală Cluj. De asemenea, acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul remis presei.

Mai puteţi citi:

Comuna din Maramureş care a rămas paralizată timp de două săptămâni după furtună

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete