Culisele scandalului de la Muzeul de Etnografie din Baia Mare. Contabila care l-a filmat pe directorul beat, cercetată la DNA pentru abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contabila care l-a filmat pe directorul interimar băut la birou  face parte din fosta echipă de conducere, care este cercetată pentru abuz în serviciu. Pe de altă parte, unele surse spun că Ilie Gherheş este un ”amator al tăriilor”.

Potrivit unor surse, se pare că noul director interimar nu era prea iubit de către angajaţi. De menţionat este şi faptul că Muzeul de Etnografie a mai fost în mijlocul unui scandal în noiembrie, când fostul director, Gheorghe Robescu şi contabila Doina Petrică (cea care a realizat filmarea) au fost acuzaţi de abuz în serviciu, fiind în prezent cercetaţi sub control judiciar. 

În comunicatul pe care DNA l-a emis atunci se arăta că ”în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În cursul anului 2015, în contextul efectuării unor reabilitări la unele obiective din cadrul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, inculpatul Robescu - Pop Gheorghe – Vasile, în calitate de director al acestei instituţii şi ordonator de credite, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a dispus achitarea sumei de 68.108 lei către o firmă care prestase lucrările respective, în condiţiile în care o parte din aceste cheltuieli erau nejustificate. Plata efectivă a lucrărilor a fost efectuată de inculpata Petrică Doina, în calitate de contabil şef şi responsabilă cu controlul financiar preventiv, în condiţiile în care, în cuprinsul procesului verbal de recepţie, se menţiona neefectuarea lucrărilor de consolidare, izolaţie şi protejate împotriva incendiilor la unele acoperişuri, aspecte cunoscute de ambii inculpaţi”.

Antecedente şi mai vechi

Aceeaşi Petrică Doina, scrie gazetadecluj.ro, a mai fost implicată într-un scandal asemănător, care s-a lăsat cu o condamnare (contestată, care încă se mai judecă la ora actuală, potrivit unor surse). Pe vremea când era la Muzeul de Istorie din Baia Mare, prin anul 2009, contabila împreună cu directorul de atunci Grigore Man, au fost cercetaţi pentru acelaşi tip de infracţiuni.

„Suspecţii au dispus efectuarea de plăţi necuvenite către diferiţi agenţi economici având la bază documente contabile falsificate. În aceste documente au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului şi au folosit aceste înscrisuri pentru a-şi însuşi, folosi sau trafica în interes propriu diferite sume de bani din bugetul alocat instituţiei. De asemenea, au ridicat numerar din trezorerie cu CEC –uri nesemnate de către persoanele îndreptăţite şi au efectuat plăţi în numerar către furnizori de bunuri şi servicii care de fapt nu au fost livrate sau executate”, declara atunci purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, citat de gazetadecluj.ro.

Prejudiciul cauzat atunci a fost de peste 1 milion de lei, bani despre care aceeaşi sursă spune că au fost recuperaţi. Potrivit unei sentinţe din iunie 2016, ea a fost condamnată la trei ani şi opt luni de închisoare, cu suspendare, cu termen de încercare de şapte ani. De asemenea, ea a fost obligată să plătească daune şi cheltuieli de judecată către stat. Aceasta, însă, a atacat sentinţa.

Doina Petrică l-a filmat pe Ilie Gherheş în timp ce era în stare avansată de ebrietate la birou şi a făcut publice imaginile, iar angajaţii nu au vorbe de laudă la adresa lui.  El era director interimar după ce Gheorghe Robescu a fost demis în urma descinderii DNA la instituţie, în noiembrie. Aseară, Ilie Gherheş a fost demis, fiind numit un nou director interimar. 

Ilie Gherheş este doctor în istorie, lector universitar şi a devenit director interimar după ce fostul director, Gheorghe Robescu, a fost demis în urma neregulilor descoperite de către DNA, la descinderile din noiembrie. El a mai fost director la Direcţia Judeţeană a Arhielor Naţionale Maramureş, având specializare şi în acest domeniu. De asemenea, a publicat mai multe lucrări ştiinţifice, conform cv-ului său. 

Mai puteţi citi:

Directorul Muzeului de Etnografie şi contabila instituţiei, sub control judiciar. Acuzaţii grave în urma percheziţiilor procurorilor DNA 

Director de instituţie publică, beat criţă la serviciu: „Eu nici măcar nu eram în birou când au scos o sticlă de horincă“

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online