Comuna din Maramureş care a rămas paralizată timp de două săptămâni după furtună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de acoprişuri trebuie refăcute     Foto: Angela Sabău

Localitatea Boiu Mare din judeţul Maramureş a fost comuna cel mai grav afectată de furtuna puternică care s-a abătut asupra României pe 17 septembrie. Din cele 379 de locuinţe, 203 au fost afectate, conform raportului Primăriei din localitate. Dincolo de cifre, dramele oamenilor sunt de nedescris. Autorităţile au venit, au văzut şi au plecat.

Acoperişul magazinului din centrul localităţii a fost ridicat cu tot cu lemne şi aruncat în curtea Primăriei. Mai bine de 10 zile oamenii au rămas fără electricitate. Asta a atras atenţia unor lucrători ai ANAF, care s-au interesat la magazinul din sat cum de se fac vânzări în lipsa electricităţii.

„Cred că au venit să verifice o reclamaţie. Dar în sat, la magazin au întrebat cum de se fac vânzări fără electricitate (fără să poată elibera bon de casă n.r.)”, spune Cosmin Chifor, un tânăr din localitate. Tânărul mai spune că lucrătorii statului ar fi fost fugăriţi de către localnicii furioşi. 

La intrarea în sat, resturile unei ferme sunt vizibile din drum. Câţiva oameni strângeau resturile de lemne şi acoperiş care au fost puse la pământ. „Aici cam 90% din case au rămas fără acoperiş. Sunt unii care nu au bani, nu au posibilităţi. Jumătate dintre ei sunt bătrâni, nu au bani nici să-şi ia o folie să-şi acopere casa”, spune Emil Pop, proprietarul fermei care a fost pusă la pământ. Norocul lui a fost că cele 50 de vaci au fost vândute recent. Totuşi, în ziua aceea mai erau caii adăpostiţi acolo.

„Caii au ieşit şi au reuşit să fugă. Nu i-am mai găsit toată noaptea. La fermă, acoperişul, un perete şi poarta a fost dărâmat. Dacă erau vacile, mureau toate. În sat au dispărut vaci, nu le-au mai găsit. Aici am avut 50 de capete. Construcţia am făcut-o cu sprijin guvernamental. Numai pe sala de muls am dat 150.000 de lei. E o sală de muls cu şase posturi, cu stand de blocare la iesle, cu sabulaţie liberă, deci era un grajd moern. Acum e o dărâmătură. Dacă mi-ar da măcar un pic de ajutor, aş putea să-l refac. Dar şi acasă e tot distrus. Am avut o brutărie, casa, anexele, la casă s-au dus 200 de metri pătraţi de ţiglă. Aici, dintr-o comunitate cât e cât înstărită, a ajuns totul la pământ”, mai povesteşte Emil Pop.

Cosmin Chifor, lucrător în construcţii, spune că a reuşit în doar două zile să-şi refacă acoperişul la loc, cu ajutorul unui nepot. „Am avut un prieten în Buciumi care ava un vecin ce şi-a schimbat ţigla pe casă. În aceeaşi noapte, am fost la el şi i-am cumpărat ţigla veche. Alţii au aruncat-o de rea, dar noi am luat-o de bună. Până miercuri era toat casa acoperită, mi-a ajutat un nepot şi prietenul lui. Am noroc că eu sunt constructor”, mai spune tânărul din sat. Alţii, însă, au fost mai puţin norocoşi. „Nu sunt oameni acum să vină să repare. Trebuie să pui mâna singur. Nu ai cu cine. Toată lumea are treabă acum. Noi facem cu ginerii noştri”, spune Pop Maria, o altă femeie din sat.

În comuna Boiu Mare, din cele 379 de gospodării, 203 au fost fectate de vijelia din septembrie. Oamenii au rămas aproape două săptămâni fără electricitate. Zeci de pomi fructiferi, anexe gospodreşti, clăi cu fân şi alte bunuri, au fost distruse.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată